DONEAZÃ!  Susţine-ne   in promovarea unui altfel de jurnalism
Asociaţia Sălajul pur şi simplu     27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank     |  Contact  |

Azi m-am întâlnit cu Maria

Ținea de mână un băiețel de vreo 4, 5 anișori. Pentru că nu prea am ce să văd frumos în jur, atunci când sunt pe stradă mă las ”dus” în lumea mea, și nici nu văd, nici nu aud. Însă atunci când ceva, sau, mai ales, cineva, îmi atrage atenția, mă întorc din lumea mea, în realitate. La fel ca acum, când Maria a apărut în fața mea.

Ne-am cunoscut acum mulți ani, în mijlocul unei ”lumi” tumultuoase, zbuciumate. Mi-a plăcut, din prima, felul ei de a fi, mintea strălucitoare și zâmbetul care era, mai mult, un mic gest al colțului gurii care creiona ceea ce voia să fie o încercare de zâmbet. Și atunci când apărea gestul ăsta, zbuciumul lumii în care am găsit-o se potolea, ba chiar se însenina cerul ei. Iar privirea sfredelitoare a ochilor ei albaștri reușea întotdeauna să creeze o punte între noi.

Prietenia înseamnă mult mai mult decât ”să ne simtem bine” unul cu altul, atunci când suntem în același loc. Prietenii adevărați nu dispar niciodată, chiar dacă timpul care trece între revederi se numără în luni sau ani. Și chiar dacă revederea înseamnă 1 minut, trei minute, ălea trei minute îți afișează pe un ecran nevăzut al inimii o viață întreagă. Nu viața care începe cu nașterea și se termină cu moartea. Nu. Viața pe care o creezi în mijlocul a ceea ce se traduce prin ”a fi”.   

Maria mi-a plăcut din prima. Sunt atât de puțini oameni frumoși cu adevărat în lumea asta, încât oamenii ăștia frumoși pe care îi găsești sunt o adevărată comoară. Cel puțin pentru mine asta sunt.

Maria e un om frumos, iar privirea sfredelitoare a ochilor ei albaștri nu e doar ca să te vadă, ci ca să o vezi și tu. De dincolo de privire, eu am văzut-o. Și i-am creat un loc special în lumea mea, așa cum le creez tuturor ființelor frumoase pe care le întâlnesc și care îmi rămân în suflet. E ca și cum, așa, strângând în suflet ființele frumoase, aș deveni mai mult decât om.

După mult timp, azi m-am întâlnit cu Maria. Ținea de mână un băiețel de vreo 4, 5 anișori.

– Uite, mi-a spus băiețelul, arătând cu mâna înspre cer, un avion.

– Da, îl văd. E un avion. Deși, poate că-i un ozeneu.

– Da, a repetat băiețelul, poate că e un ozeneu.



niciun comentariu

Lasă un comentariu