R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Ataria concertează pentru zălăuani

atariaCea mai reprezentativă trupă de rock a Zalăului – Ataria, va concerta sâmbătă, 28 martie, de la ora 21:00, în Rock’n Roll Center Zalău, şi promit un show de excepţie. Membrii trupei Ataria sunt, de altfel, şi fondatorii Rock’n Roll Center Zalău, în deschiderea concertului urmând să debuteze trupa Black Ink, parţial formată din elevi ai Rock’n Roll School Zalău. Preţul unui bilet va fi de 15 lei, având inclusă o băutură şi alte surprize.

Trupa a fost înființată în anul 2001 de către Nelu Brindea, Gabi Cuceu, Ovidiu Grecu și Marius Szeker (ex – bass), în genul old school heavy metal.
În același an a apărut și primul demo ce conținea 4 piese, iar trupa a fost difuzată pentru prima dată pe un post de radio. În primăvara anului următor Ataria era deja difuzată pe postul național de televiziune și a participat la primul festival major de profil.
În vara anului 2002, în fața a peste 3000 oameni, în primul concert „open-air”, s-a produs „explozia” care a dat de înțeles că Ataria poate fi un proiect reușit, după trei bis-uri și o luptă grea a prezentatorilor cu publicul, pentru a putea scoate trupa de pe scenă, situație care s-a repetat de nenumărate ori de atunci încoace. În aceeași perioadă, tot pentru prima oară, a fost ocupată prima poziție într-un top radio.
În anul 2003, Ataria a rămas în trei membri, a turnat primul videoclip oficial, care a ocupat repede prima poziție în topurile mai multor televiziuni din țară, și a înregistrat primul album, denumit „Prizonieri în mister”.
În anul 2005, s-a înregistrat un demo cu piesele „Six shadows in the sky”, „Still remember”, „Feel the fire”, „Keeping my eyes on you”, însă nu s-au încadrat niciodată într-un album, din cauza nemulțumirilor legate de calitatea înregistrării.
În anul 2006, trupa apare pentru prima oară într-o publicație de specialitate în străinătate. Intră în trupă Romeo Ciumărnean (clape), și genul trupei începe să se modifice ușor…
În anul 2010, bateristul Florin Hamza îl inlocuieste pentru o perioada pe Gabi și intră în trupă Călin Ioardache (chitară ritmică), după care, în 2013, trupa ajunge la actuala formulă, dupa reîntoarcerea lui Gabi la tobe.
Anul 2013 este anul în care trupa face un pas important, care desăvârșește profesionalismul acesteia, înființând Asociația Culturală Ataria – menită ca, printre altele, să sprijine tot ceea ce înseamnă muzică rock (genurile melodice) și artiștii aflați la început de drum în acest domeniu, acest proiect fiind o premieră la nivelul țării.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *