Direcţionează 2% pentru un altfel de jurnalism.
Formularul poate fi descărcat AICI
|  Contact  |     Susţine-ne! - DONEAZÃ!    

Arte marțiale la miezul nopții – VIII. Dorința nu e de ajuns, trebuie să fii, să faci ceea ce-ți dorești

De câte ori am gândit, fiecare dintre noi: ”Ce bine ar fi dacă?”. Și ne-am mulțumit cu atât, cu gândul ăsta, ca și cum a-ți dori ceva e suficient, nu mai e nevoie să și faci să se întâmple acel ceva.

Tsuru-ashi-dachi sau Gankaku-dachi sau poziția cocorului, dacă vreți, este utilizată în karate pentru a evita atacurile și pentru a trece la alte tehnici. În sala de antrenament a Clubului Terra Kid din Zalău, atunci când exersam diferite tehnici, poziția asta a cocorului, deși trebuia să aibă o continuare, a ajuns să fie un fel de poziție de meditație. Fără voie. Și deși liniștea, din toate punctele de vedere, e mereu acolo, cu mine, împărțind singurătatea la miezul nopții, totuși, de data asta, în adâncul ființei, liniștea asta a fost cu întrebări, cu răzvrătiri, cu ”gata, nu mai vreau să aștept!”. Atâta tot că, în acele momente, liniștea a fost liniște. Am tradus-o pe la ora 1 noaptea, atunci când mă îndreptam, tăcut, către casă, cu kimonoul transpirat lipit de mine, ca și cum ar fi fost un scut de apărare împotriva singurătății din miez de noapte.

Dacă… Cuvântul ”dacă” este o conjuncție subordonatoare. Subordonatoare… Și de asta, cei care se conduc după ”dacă”, sunt, la fel ca și cuvântul, subordonați: unor prejudecăți, unor reguli impuse de conformismul social ori dogme religioase, unor temeri mult mai mari decât dorințele, unor întrebări care pun rațiunea ca piedică în fața sufletului…

Dorința nu e de ajuns, trebuie să faci ceea ce-ți dorești. De asta, ”da, sigur, aș face asta, dacă…”, ”ce bine ar fi dacă aș putea face asta…”, ”dacă ar fi așa cum îmi doresc…” sunt doar expresii de subordonare ale propriei ființe. Cu voie. Și degeaba folosim ”dacă”-ul ăsta ca pretext pentru a nu face ceva, e același lucru: subordonarea sufletului în fața rațiunii. Și chiar dacă rațiunea, așa, ca noțiune, sună bine, atunci când vorbești despre a fi liber să-ți dorești, și pentru că-ți dorești, a fi liber să îți urmezi dorințele, nu e altceva decât un fel de încarcerare a vieții, a ființei.

Și îmi vin acum în minte cuvintele lui Bruce Lee, cel care mi-a influențat copilăria, făcându-mă să vreau să fiu ca și el: ”cu cât apreciem mai mult lucrurile, cu atât ne prețuim mai puțin pe noi înșine”. Tot ceea știam legat de el erau niște filme la care mă uitam cu gura căscată, însă am vrut întodeauna mai mult, am căutat să înțeleg, să știu mai multe despre ceea ce făcea Bruce Lee în filmele ălea. Nu exista ”cum ar fi dacă…”. Am ieșit în întimpinarea dorinței, chiar dacă asta însemna să mă antrenez pe unde apucam (în general în natură), pe ascuns. Apoi, după ce am ajuns să înțeleg că artele marțiale înseamnă mult mai mult decât niște tehnici bine executate, am căutat până am găsit ceea ce mă interesa. Iar lecțiile de viață ale celui care mi-a influențat copilăria, adolescența, sunt vii și acum.

Și, că tot veni vorba despre dorințe, vorbele maestrului sunt aur curat: ”If you spend too much time thinking about a thing, you’ll never get it done. Make at least one definite move daily toward your goal.” Sau, într-o traducere liberă: degeaba stai, gândindu-te ”cum ar fi dacă”, degeaba aștepți să te ajungă regretele din urmă pentru că nu ți-ai urmat dorințele, atunci când va fi prea târziu, dacă doar îți dorești, dar nu faci nimic pentru a transforma dorințele în realitate.

Până la urmă, știi ce înseamnă doar să-ți dorești, dar să nu faci nimic în privința asta? E doar o personificare a expresiei ”pică pară mălăiață în gura lui nătăfleață”. Și știi ce e mai trist în toată treaba asta? Că oamenii își asumă, voit, rolul de nătăfleață.   

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*