Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău

Arte marțiale la miezul nopții – II. Stima de sine

Pe peretele din față, atunci când intru în sala de sport a clubului Terrakid din Zalău, stau la vedere cele cinci reguli ale karate-ului, pe care Gichin Funakoshi – fondator al Shotokan Karate-Do, le-a pus la temelia a ceea ce înseamnă karate. Una dintre cele cinci reguli, și care mie îmi place cel mai mult (și, până la urmă, despre asta e vorba, atunci când intri în lumea artelor marțiale) este: kekki no yū wo imashimuru koto. Adică, în traducere liberă, un fel de ”fii calm, dobândește autocontrolul îmbrăcându-ți ființa cu stima de sine”. Și chiar dacă am citit-o de atâtea ori – de fapt de fiecare dată când, la miezul nopții, atunci când lumea doarme, eu intru, preț de două ore, într-o altă lume -, o citesc la fel de fiecare dată. Cu ochii mari și sufletul deschis.

Artele marțiale, prin sine, înseamnă seriozitate, însă, uneori, așa cum s-a întâmplat de ceva timp, deja, seriozitatea asta se duce naibii și lasă locul unei ”prosteli”, cu râsete care umplu sala. Și nu pentru că ar fi prea multă seriozitate, nici vorbă de așa ceva. Dar, de unul singur fiind, câteodată, după învârtiri, răsuciri ori sărituri, încercând tot felul de tehnici (unele inventate pe loc, de unde și urmarea), uit că sînt în aer, în poziții ciudate, așa că nu-mi mai dau seama când și pe unde e podeaua. Și mă trezesc pe jos, privind zăpăcit în jur. Ori, cum s-a întâmplat în noaptea despre care vă povestesc, în fața oglinzii celei mari, din cealaltă parte a sălii (acum, acolo sînt bicicletele de spinning), nu acolo unde mă antrenez de obicei. Cum am ajuns acolo, habar n-am. În niciun caz pentru că folosesc oglinda pentru a-mi corecta pozițiile ori tehnica, deși, poate, ar trebui. Însă contactul cu butucul dur de lemn ori cu sacul de box îmi spune cel mai bine dacă tehnica e corectă. Când nu e, doare.

Când am ridicat privirea după ”aterizare”, m-am văzut în oglindă, dezorientat și stând într-o poziție ciudată. Și m-a apucat un râs cu hohote, de am mai rămas acolo, pe jos, în fața oglinzii, un timp, privindu-mă din când în când și râzând de mine, de răsuna toată sala.  M-am ridicat zâmbind, iar restul antenamentului (noroc că, fiind aproape ora 1 noaptea, a mai durat doar vreun sfert de oră) l-am continuat la fel, adică zâmbind. Ba am salutat, la fel ca de fiecare dată când ies din sală, tot zâmbind. Și tot zâmbind am mers către casă.

************

Stima de sine. La asta m-am gândit pe drum. Ce înseamnă asta, în ziua de astăzi, ce înseamnă asta pentru omul de astăzi, cel condus de impulsuri mai mult decât de propria conștiință? Nu mi-am răspuns, poate că nici nu există vreun răspuns. Deși, totul în jur vorbește despre asta. Nu despre stima de sine, ci despre lipsa ei. Iar asta din cauza unei expresii devenită model de viață: ”ba pe-a mă-tii!”.

Jeet-kune-do-ul meu e o înlănțuire, o întrepătrundere de învățături: tehnica de cot și picior, din muay thai; rigurozitatea și precizia, din karate; tehnica de brațe, din box; proiectările și tehnicile articulare, din jiu-jitsu;  echilibrul și măiestria, din kung fu. Și toate acestea fac artele marțiale să fie complete, să le dea acea armonie, acea încărcătură spirituală absolut necesară pentru a obține autocontrolul, iar artele marțiale să fie, într-adevăr, arte, care nu au nimic în comun cu violența.

Și mă gândesc că dacă s-ar aplica asta și în viața de zi cu zi, luând ce e bun, valoros, frumos din tot ce e în jur, renunțând la a mai fi atât de încorsetați în ”eu dețin adevărul, toți ceilalți sînt proști” și în ”ba pe-a mă-tii!”, lumea ar fi cu totul altfel. Lumea oamenilor. Deși, pare imposibil. Lumea oamenilor funcționează ca niște galerii de fotbal. Țin minte, copil fiind, toată țara era împărțită între steliști și dinamoviști. Mai erau și câțiva care țineau cu alte echipe, dar nu contau așa de mult. Ei, și pe principiul  ”ba pe-a mă-tii!”, atunci când unul sau altul din cealaltă echipă era faultat, se bucurau fanii de zici că tocmai au primit cel mai cel cadou. Iar când în echipa națională erau mai mulți unii decât alții, începeau înjurăturile, și unii și alții bucurându-se când cel care nu era de-al lui greșea sau era înlocuit. Nu conta rezultatul echipei naționale, important era ca ai lui să fie ”mai tari” decât ăilalți.

Extrapolând, așa e și acum. Dar nu doar în fotbal, ci în toată societatea umană. Nu contează binele comun, contează ca celălalt să sufere, să pățească ceva, orice, numai să sufere.

Stima de sine? Nici vorbă de așa ceva. ”Ba pe-a mă-tii!”  e ceea ce conduce lumea oamenilor. În tot și în toate.

Poate ar trebui să existe, așa cum sînt artele marțiale, niște arte ale respectului social, ale demnității. Ceva care să se traducă prin ”fii calm, dobândește autocontrolul îmbrăcându-ți ființa cu stima de sine”.

1 comentariu

  1. Cristian says:

    Super, Călin ! Articolul + https://www.youtube.com/watch?v=-0M21LUg_9E = Axis mundi

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*