DONEAZÃ!  Susţine-ne   in promovarea unui altfel de jurnalism
Asociaţia Sălajul pur şi simplu     27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank     |  Contact  |

Ansamblul ”Someșul” din Jibou, locul 1 la Festivalul Național de folclor de la Mioveni

Reprezentând Sălajul, Ansamblul ”Someșul” din Jibou a obținut locul 1 la  prima ediție a Festivalului Concurs Național de Folclor „Mioveni” 2019, care s-a desfășurat în perioada 8-11 august, la Mioveni.

”Pentru mine, cât și pentru ansamblu, participarea la acest festival a însemnat o experiență extraordinară, cu atât mai mult cu cât am ajuns acolo în urma unui concurs de portofolii – 33 de ansambluri înscrise pentru concurs, din care au fost alese 8 ansambluri pentru faza finală. Când am trimis portofoliul nu am avut, sincer, mari așteptări… am fost surprins de faptul că am fost selectați printre cele 8, iar faptul că am luat locul 1 a fost pentru noi o surpriză plăcută și o încununare a muncii depuse. Încă de dinainte de aflarea rezultatului, noi ne-am declarat câștigători, pentru că este primul festival-concurs de acest gen la care ”Someșul” participă, dar cel mai mare câștig îl consider ca fiind prieteniile legate, timpul petrecut împreună și emotiile generate de întregul eveniment. Bineînțeles că locul 1 ne face să ne simțim bine, ne oferă un statut și ne obligă să mergem mai departe. Sunt mândru de ce am realizat.

Le mulțumesc coregrafilor Anghel și Doina Dușcaș, membrilor Ansamblului, Centrului de Cultură și Artă al Județului Salaj, Primăriei Orașului Jibou, domnilor Daniel Săuca și Dan Ghiurco, Direct Target, VanatorTrans-Sergiu și Mihai Gurzău și tuturor celor care au încredere în noi și sprijină Asociația Cultural-educativă Someșul Jibou”, a spus Mihai Petriș, președintele  Asociației Cultural-Educative “Someșul” Jibou.

Juriul a fost format din specialiști în domeniu, oameni de cultură, artiști populari și profesioniști în arta coregrafică precum Elise Stan, Ileana Vieru, Constantin Enceanu, Doina Isfanoni și Cătălin Oancea, la festival participând ansambluri din toate zonele țării, respectiv din: Suceava, Brașov, Arad, Cluj-Napoca, Sălaj, Bacău, Călărași şi Argeș precum și două ansambluri de peste hotare, din Rusia și China.

Câștigătorii festivalului:

• Trofeul Festivalului – Ansamblul Mugurelul al Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca

Premiul I – Ansamblul Someșul, județul Sălaj

• Premiul II – Ansamblul Bărăganul, județul Călăraș

• Premiul III – Ansamblul Balada Humorului, județul Suceava

• Mențiune:

– Ansamblul Junii Podgoriei, județul Arad

– Ansamblul Doina Bascovului, județul Argeș

– Ansamblul Junii Brașovului, județul Brașov

• Premiul special – Ansamblul Bărăganul, județul Călăraș

• Premiul presei – Ansamblul Zestrea, județul Bacău.

Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Local, Primăria orașului și Centrul Cultural Mioveni, și a fost prezentat de către Iuliana Tudor de la Televiziunea Română.



niciun comentariu

Lasă un comentariu