Asociaţia Sălajul pur şi simplu  
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
 D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!        
Mihai Calin Paval
EURO: RO28INGB0000999911224956
USD: RO17INGB0000999911172192
www.patreon.com/calinpaval
|  Contact  |

Am trecut pe la mormântul tatălui meu, să tac, să îmi tac, să îi zâmbesc, să îmi zâmbesc

M-am oprit în dreptul mormântului și am tăcut: ”Sunt bine, tată, rănile încep să se vindece, și cele trupești și cele sufletești.  Sunt bine, nu ai de ce să-ți faci griji, nimic nu mă poate doborî. Și o să fac mult mai mult decât a fi bine, decât a fi viu, chiar. O să trăiesc! Sunt bine, tată…”

Fac plimbări lungi, în ultima vreme, un fel de recuperare trupească și, mai ales, sufletească. Plimbări lungi, cu pas domol, ca și când mai mult aș aluneca, decât să umblu normal, ca orice om. De altfel, niciodată n-am fost un om ca oricare altul, unul ”de-al lumii”, de asta și singurătatea asta socială. Cineva mi-a spus odată că eu sunt Micul Prinț, de asta-s așa cum sunt. Și toată lumea știe că nu există neguțători de prieteni, toată lumea știe că oamenilor mari  le e greu să înțeleagă ceea ce nu se cumpără de-a gata. De asta, poate, tot îi dau în sus și în jos cu ceea ce ar trebui să însemne ”prietenie”, ca să încerc să-i fac loc în lumea asta în care oamenii nu mai timp, nici chef, să cunoască nimic altceva decât ceea ce îi face să se simtă confortabili cu ei înșiși.

Plimbările ăstea lungi reușesc cumva să țină lumea din jur deoparte, și intru într-un fel de transă care mă duce dincolo de lumea materială. Iar atunci când liniștea șterge urmele lumii din jur, lumea mea, pe care am construit-o atât de frumos, mă duce unde vrea ea. Și nu mă întreb de ce. Pur și simplu o las să mă ducă.

Ieri seară m-a dus la mormântul tatălui meu, să-i zâmbesc. Și i-am zâmbit cu sufletul mult mai intens și mai sincer decât ar putea-o face un simplu gest apărut pe chip, chiar și în privire ori gesturi. I-am zâmbit și mi-am zâmbit și mie: ”Sunt bine, tată. Și o să fac mult mai mult decât a fi bine, decât a fi viu, chiar. O să trăiesc!”

A fi viu nu e totuna cu a trăi, chiar dacă pare o prostie paradigma asta. A fi viu înseamnă doar a fi un trecător prin viață, și atât. Așa cum, de altfel, o fac mai toți oamenii mari. Iar ei sunt mulțumiți cu atât. ”Ferice de ei” e un clișeu ieftin, ignoranța nu e nici pe departe fericire, nici măcar surogat de fericire.

A trăi înseamnă mult mai mult decât a fi viu. Înseamnă să cauți, să vrei, să simți, să suferi, să iubești, să cânți, să-ți dorești luna de pe cer, să-ți strigi bucuriile în gura mare, să înveți să asculți, să înveți să taci, să știi să atingi chiar și doar cu gândul ori zâmbetul, să știi când să pleci, să înveți să mângâi altfel decât o simplă atingere, să lași dragostea să găsească naivul din tine, să vezi mai mult decât ți se spune că se poate vedea, să visezi cu ochii deschiși, să îți lași prietenii imaginari să devină aievea, să lași îngerii să te ia de mână, să te iubești așa cum ești, să crezi că orice e posibil, să iubești atât de intens încât din dragostea ta să se poată naște stele, iar stelele ăstea să lumineze atât de puternic în jur încât lumina să îți rămână pentru totdeauna…




 
  

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.