DONEAZÃ!  Susţine-ne   in promovarea unui altfel de jurnalism
Asociaţia Sălajul pur şi simplu     27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank     |  Contact  |

Am primit cadou un tort făcut de Florina Matache. Cred că-i cel mai bun tort pe care l-am mâncat vreodată. Crâmpeie de dragoste

Îmi place foarte mult…. de fapt, ce zic eu aici?, sunt un fan al sincerității. Chiar și atunci când ceea ce se naște din acea sinceritate nu e tocmai ce ți-ai dori. Însă o prefer de o mie de ori unui zâmbet ori unor vorbe de complezență. Pentru că a fi sincer cu ceilalți e un fel de formă de respect. Sau, cum spunea cineva: ”N-am zis nimic, pentru că nu simt să zic ceva”. De asta, pentru cei care își aduc aminte că e ziua cuiva, deși până atunci nici nu-și aduceau aminte de existența sa, și repede pun mâna pe telefon să-i trimită un mesaj de complezență, mai bine nu. Adică, dacă 364 de zile într-un an, hai 362 (că de Paște și Crăciun descoperim, brusc, că ne pasă”), nu-ți pasă de acea persoană, atunci lasă și a 365-a zi să fie la fel ca celelalte. Din respect. Și pentru tine, și pentru celălalt.

Am primit cadou un tort făcut de Florina Matache. Și cred că-i cel mai bun tort pe care l-am mâncat vreodată. Foarte, foarte gustos, cu un gust care-mi aduce aminte de prăjiturile copilăriei, atunci când ”binefacerile” lumii moderne – adică hârtie comestibilă, prafuri cu tot feluri de gusturi și culori care ne otrăvesc, la propriu -, nu existau, iar o prăjitură era un deliciu. Așa și tortul pe care l-am primit. Și ce mi-a plăcut iar foarte mult a fost că nu era așezat într-o formă perfectă, cu ornamente perfecte, în culori perfecte și lucind de să-ți ia ochii, în schimb îți dai seama, din prima, că e delicios. Și, de la prima vedere, atunci când am deschis cutia în care era împachetat, mi-am dat seama că e un deliciu. Iar după ce am mâncat jumătate din tort, pot să spun: e delicios. Și, ca atare, o să-mi mai iau câte un tort din ăsta de câte ori o să pot. Adică, e prea bun ca să-l mănânc doar o dată pe an, când e ziua mea.

Prăjiturile… Îmi plac atât de mult, cele făcute acasă ori cele care nu înseamnă prafuri amestecate cu apă și așezate în forme,  că n-am cum să mă abțin de la a le mânca. Plus că sunt atât de pofticios, încât aproape că nu mai contează nimic altceva. Și, atunci când e vorba de a primi ceva, cel mai mult mă bucur de prăjituri. Ba nu. Cel mai mult mă bucur de crâmpeiele de dragoste, sub orice formă ar fi. Pentru că în lumea asta prin excelență pragmatică, rece, egoistă și nepăsătoare, crâmpeiele ăstea de dragoste sunt cel mai frumos cadou pe care-l poți primi. Și de ele mă bucur cel mai mult. Deși, dacă stau să mă gândesc, prăjiturile sunt, și ele (cel puțin pentru mine), tot un fel de crâmpeie de dragoste.

Eu nu înțeleg cum poate exista lumea, cum pot trăi oamenii fără crâmpeie de dragoste. Adică, da, lumea e condusă după prejudecăți, canoane sociale ori de alt fel și de rațiune. O rațiune care nu are nimic de a face cu ”a simți”. Și atunci, dacă trăiești fără să simți, care e diferența dintre tine, omul, și un robot?

În lumea în care spiritul de turmă e cel care te mână de la spate, câți dintre cei care trăiesc mai sunt oameni?



niciun comentariu

Lasă un comentariu