Direcţionează 2% pentru un altfel de jurnalism.
Formularul poate fi descărcat AICI
|  Contact  |     Susţine-ne! - DONEAZÃ!    

Acum 35 de ani, în Cetatea de piatră a Retezatului

A V-a expediţie (1984)

Perioada de desfăşurare : 15-26 iulie 1984 (12 zile)

Numărul participanţilor: total 13, din care 8 băieţi, 3 fete, 2cadre didactice.

Itinerarul expediţiei: Năpradea – Jibou – Cluj-Napoca – Simeria – Haţeg – Munţii Retezat – Sarmisegetuza – Geoagiu Băi – Alba Iulia – Năpradea.

Obiectivul principal al expediţiei: Conoaşterea şi ocrotirea Parcului Naţional Retezat.

Obiective secundare:

– Curăţirea potecilor şi a zonelor din jurul lacurilor glaciare Pietrele şi Galeşu.

– Cunoaşterea florei alpine şi subalpine din P.N.R.

– Observaţii microclimatice în zona nordică a Retezatului şi geomorfologice asupra reliefului glaciar.

– Cunoaşterea Şantierului hidroenergetic Râu Mare din Retezat.

Distanţa totală parcursă pe jos: 120 km

Altitudinea maximă atinsă: 2485 m, în Vârful Retezat

Componenţa echipajului:

1 Borbiu I. Adrian VI căpitan La prima exp.

2 Pop Şt. Rodica VII cronicar 1

3 Groza Şt. Claudiu IX hidrolog 4

4 Inceu S. Luminiţa VIII geomorfolog 2

5 Silaghi G. Ioan VIII meteorolog 2

6 Jurcău O. Traian VI istoric 1

7 Criste I. Ioan VII geolog 1

8 Covaci I. Ioan VII hidrolog 1

9 Pop A. Crina VI botanist 1

10 Groza T. Dorin V zoolog 1

11 Covaci A. Claudiu VII etnograf 1

12 Birta A. Ioan prof. însoţitor 1

13 Medve C. Aurel prof. commandant 6

Rezultatul obţinut în Concursul Naţional ,,Expediţiile Cutezătorii”: Premiul special al Societăţii de Cruce Roşie din România ( acordat pentru prima oară)

Desfăşurarea expediţiei:

Luni, 16 iulie 1984: Totul părea să fie în ordine, întregul echipaj aşteptând startul. Zâmbete şi lacrimi, părinţi îngânduraţi. La Jibou ne dăm seama că mezinul echipajului uitase toporul. În grabă, tatăl lui Traian ne aduce unul de bătut şniţele (!!). Prin difuzoarele de pe peron suntem anunţaţi că „locurile 82-95, vagonul 9, rapid 46 sunt rezervate pentru copiii din Năpradea. La Cluj trebuie să schimbăm trenul. Deşi aveam nevoie de o cratiţă de aluminiu de 6 l care să intre în cea de 8 l adusă de acasă, d-l prof. Birta cumpără una de 8 l (!). Necazurile se ţin lanţ, călătorind în picioare în acceleratul ce se îndrepta spre Craiova. Am coborât la Subcetate, iar din oraşul Haţeg, pe la ora 16, privind spre crestele Retezatului, ne-am îndreptat spre Nucşoara, de unde pe un drum forestier, cu toate bagajele în spinare, am ajuns după mai bine de două ore în colonia Cârnic. Claudia le repetă mereu colegilor: Încă nu ştiţi ce-i greul!

Marţi, 17 iulie: Ne trezim devreme, dar cerul înnourat ne indispune. Servim micul dejun şi pornim pe Valea Nucşoarei în sus, urmând şi marcajul bandă albastră. După un sfert de oră facem un scurt popas pentru a admira cascada Lolaia. Trecem prin zona şantierului TCH Nucşoara unde se lucrează la galeria care va trimite apele râului Bărbat în lacul de acumulare Gura Apei. Urcăm uşurel, rucsacurile par tot mai grele, ne îndârjim, facem popasuri tot mai dese şi ajungem la Cabana Pietrele (1480 m), în împărăţia brazilor. Ne instalăm tabăra de corturi lângă un echipaj din Bacău. Vântul se înteţeşte, iar apoi plouă liniştit. Băieţii nu se dau bătuţi şi pregătesc o iahnie de fasole deosebit de gustoasă. Facem o plimbare în jurul cabanei, iar seara ne întâlnim la foc de tabără cu băcăuanii care au fost impresionaţi de felul cum au recitat Crina şi Luminiţa poeziile Moartea căprioarei (N. Labiş) şi Muntele Retezat (G. Coşbuc).

Miercuri, 18 iulie: După programul obişnuit de dimineaţă plecăm pe traseul triunghi roşu spre Lacul Galeşu. O încercare de a urca la lacurile din Valea Rea pe traseul marcat cu momâi (coloane mici din lespezi de piatră făcute de ciobani) se încheie la marginea golului alpin, din cauza ceţii. Printre tufele de jneapăn, ocrotit ca monument al naturii, admirând numeroasele exemplare de zâmbri (o specie de conifere), singurul arbore care se dezvoltă în zona alpină, am ajuns la Lacul Galeşu, situat la o altitudine de 2040 m, cu o suprafaţă de 3,6 ha şi o adâncime maximă de 20,5 m. Temperatura aerului era de 8°C, iar cea a apei de 6°C. Întregul grup am refăcut locurile de depozitare a deşeurilor, iar apoi, în mai puţin de o oră, am adunat 272 cutii de conserve, zeci de borcane, sticle şi pungi din plastic, cel mai harnic dovedindu-se a fi Nelu Criste. Am revenit la tabăra de corturi pe la ora 15.

Joi, 19 iulie: Formăm două grupuri. Împreună cu Claudiu, Ionuc, Nelu Covaci şi Nelu Cristea pornim din nou spre lacurile glaciare din Valea Rea pe marcajul ciobănesc. Ajungem la cele 5 lacuri, dar vremea este rea. Cel mai întins lac are 0,7 ha şi o adâncime maximă de 4,1 m. Temperatura apei este de 5°C, iar cea a aerului de 6°C. Adunăm deşeuri şi pătrunşi de frig şi umezeală revenim la tabăra de corturi. Al doilea grup condus de prof. Birta porneşte pe marcajul bandă albastră spre Lacul Bucura, cu scurte popasuri la refugiul Genţiana (1670 m), pe malul Lacului Pietrele (1940 m) şi în Curmătura Bucurei (2206 m). Printre valurile de ceaţă au reuşit să admire dăltuirile în piatră făcute de gheţarii cuaternari (circuri, văi în formă de U, creste înguste, praguri glaciare). Au coborât până la Lacul Bucura, cel mai întins din Carpaţi, după care au revenit la corturi spre a-şi stâmpăra foamea. Ionuc, meteorologul echipajului le reaminteşte colegilor: Aţi văzut şi voi, clima la munte e aspră, acum plouă, acum e soare, vine ceaţa, bate vântul, iar e soare.

Vineri, 20 iulie: Majoritatea copiilor rămân la corturi pentru odihnă. Cu cei patru băieţi din trupa de asalt plecăm pe la ora 7 spre vârful Retezat prin Valea Stânişoarei. Urmăm traseul marcat cu triunghi albastru prin pădurea de molid, apoi printre tufişurile de jneapăn având în faţă trunchiul de piramidă al Vârfului Retezat. Pătrundem în căldarea glaciară a Stânişoarei, la 1990 m. În aer şi în apă sunt doar 5,5°C, dar asta nu ne împiedică să colectăm numeroase cutii de conserve, sticle şi borcane risipite în jurul lacului.

Pornim asaltul, un urcuş greu şi, după o oră şi jumătate, ajungem pe Vf. Retezat (2485 m), aflându-ne la cea mai mare altitudine atinsă până acum de „Samus 2000”. Printre valurile imense de ceaţă descoperim secvenţe din dantelăria de piatră a munţilor cu cea mai mare altitudine medie din România, cu cele mai multe vârfuri de peste 2200 m, cu cele mai multe, mai întinse şi mai adânci lacuri glaciare. Adunăm peste 200 de cutii de conserve pe care le depozităm la vedere, cu gândul că turiştii ce vor trece pe aici nu le vor mai arunca la întâmplare.

Urmând marcajul bandă galbenă, pe la marginea Rezervaţiei Ştiinţifice a Parcului Naţional Retezat, pornim spre Lacul Tăul Porţii, prin sectoare dificile, peste abrupturi ameţitoare, dar cu satisfacţia de a vedea trei capre negre şi numeroase marmote. În jurul Lacului Tăul Porţii am mai strâns o grămadă de deşeuri după care, încântaţi de spectacolul alpin am coborât spre Lacul Bucura, de unde am revenit la corturi peste Curmătura Bucurei.

Sâmbătă, 21 iulie: Strângem tabăra, cumpărăm de la cabană 3 pâini, făcute parcă pentru uriaşi (4 kg/buc.) şi pornim pe poteca binecunoscută spre Curmătura Bucurei. Urcuşul e greu, iar pâinile sunt parcă din piatră. Pe locul unde la 11 februarie 1983, la numai 23 de ani s-a stins din viaţă, ucis de o avalanşă, studentul clujean Alexandru Brăduţ Şerban (Cuxi), unul dintre cei mai virtuoşi tineri alpinişti, am poposit spre a aşeza un buchet cu flori de munte şi a medita asupra legilor muntelui. Cu eforturi mari şi multă voinţă am ajuns cu toţii în Curmătura Bucurei. Adrian, care în iarnă fusese operat de apendicită, a ajuns ultimul, dar performanţa lui era lăudabilă. Sobru, Claudiu le spune cu mândrie: Acum ştiţi şi voi ce-i greul!. Formăm două grupuri şi pornim spre Curmătura Bucurei (2370 m) grupul condus de prof. Birta şi spre Vârful Bucura II (2372 m) grupul format din Crina, Traian, Claudiu C. şi Nelu Covaci. Dorinţa de a fi cât mai sus i-a făcut să uite efortul depus spre a ajunge în Curmătura Bucurei. Cerul era acoperit, aşa că am revenit la bagaje, continuându-ne drumul spre Lacul Bucura (2041 m), cel mai întins din Carpaţi (8,86 ha), cu o adâncime maximă de 15,7 m.

Părăsim imensa căldare glaciară a Bucurei şi urmăm poteca marcată cu cruce roşie care coboară spre Poiana Pelegii. Lăsăm spre dreapta Lacul Ana şi pătrundem în ţinutul jnepenilor şi zâmbrilor. Renunţăm la tentaţia de a ne amplasa corturile în Poiana Pelegii (1600 m), şi, de la confluenţa pâraielor Bucura şi Peleaga, continuăm să coborâm pe drumul forestier ce însoţeşte pe stânga râul Lăpuşnicul Mare. Ne instalăm tabăra în locul numit Gura Berhina, unde pentru cină, cumpărăm de la păstori lapte de vacă cu 8 lei/l. Tăiem pâinea şi descoperim că 2/3 din fiecare pâine este aluat necopt!

Duminică, 22 iulie: După atâta trudă se cuvine o zi de odihnă, cojile de pâine fiindu-ne suficiente.

Luni, 23 iulie: Strângem tabăra şi coborâm la confluenţa Lăpuşnicului Mare cu Râul Şes, care vine dinspre Godeanu. Aici, în locul numit Gura Apei (998 m) se află marele şantier hidroenergetic pentru înălţarea barajului de la Tomeasa. Inginerul Ofemiaş Vasile, originar din Baia Mare, ne conduce spre punctele fierbinţi de lucru ale barajului. Este o forfotă de nedescris şi totul se mişcă, civili şi militari, bărbaţi şi femei, autobasculante de mare capacitate cu însemnul R.M.R (Râul Mare – Retezat) spre a înălţa un adevărat munte în calea apelor. Barajul de la Tomeasa va fi cel mai mare de pe apele interioare ale României, cu o lăţime maximă la bază de 570 m, şi 12 m la coronament, cu 174 m înălţime şi o lungime de 480 m la coronament. Barajul din arocamente, cu nucleu de argilă, va ţine în spatele său 220 mil. mc de apă.

În colonia Tomeasa ne-a impresionat numărul mare de barăci cu două nivele. Într-un geam de la parter, doi copilaşi drăguţi păreau a fi păpuşi uitate. Pe trotuar, în faţa noastră, doi băieţi din ciclul primar trăgeau după ei un geamantan. Se opresc şi uimiţi privim cum geamantanul se deschide. Un băieţaş blond, de 2-3 ani se ridică, ne zâmbeşte şi pleacă mai departe. Un autobuz ne poartă până la colonia Brazi, la ieşirea Râului Mare din munte. Copiii merg la un film, iar seara se adună la un foc de tabără.

Marţi, 24 iulie: După micul dejun, însoţiţi de ing. Gabriel Budulan, vizităm centrala subterană unde va funcţiona uzina electrică. Intrăm în munte prin galeria cu un diametru de 6 m, fără emoţii. După câteva sute de metri ajungem în sala maşinilor, unde se montează două turbine construite la Reşiţa. Încăperea subterană are o înălţime de 44 m, iar turbinele vor avea o putere de 175 MW fiecare, fiind prevăzute să funcţioneze cam 5 ore zilnic.

Fetele rămân la corturi, ceilalţi pornim spre Sarmizegetusa (Ulpia Traiana Augusta Dacica) prin satul Clopotiva. Fosta capitală a provinciei romane Dacia Felix a fost construită între anii 108-110, perpetuând, prin nume, amintirea fostei capitale a regilor daci din Munţii Orăştiei. Vizităm Templul Mare, Templul lui Silvanus, Atelierele de sticlărie, Templul Zeiţei Nemesis, Cazarma gladiatorilor, Amfiteatrul (88-69m), Templul zeului Liber Pater, Palatul Augustalilor, Forumul şi Muzeul. A fost o frumoasă şi de neuitat lecţie de istorie. La revenirea spre tabăra de corturi ne-am abătut spre răsărit la microhidrocentrala Clopotiva, prima din cele 8 care se vor amenaja pe Râul Mare, în aval de Brazi.

Miercuri, 25 iulie: Prin amabilitatea d-lui ing. Florea Popa, director adjunct al grupului de şantiere Râul Mare – Retezat, originar din Sălaj, ne deplasăm spre Simeria, iar apoi spre staţiunea Geoagiu Băi, unde ajungem pe la ora 14, după ce am călătorit cu trenul, între Simeria şi Orăştie, şi apoi cu un autobuz. Ne instalăm corturile în zona de campare, după care, nerăbdători, ne grăbim spre ştrandul cu ape mezotermale spre a dormi ca nişte bebeluşi proaspăt îmbăiaţi.

Joi, 26 iulie: Ieşim din corturi mai târziu ca de obicei, facem baie şi ne plimbăm prin micuţa staţiune de la poalele Munţilor Metaliferi. Copiii îşi completează carneţelele cu impresiile ultimelor zile, şi spre seară pregătesc ultimul foc de tabără, când vom face şi bilanţul expediţiei.

Vineri, 27 iulie: Ne trezim la 5 şi 15 minute, când în staţiune toată lumea se odihneşte. Ne îndreptăm spre halta Geoagiu, iar apoi cu personalul spre Alba Iulia, supranumită Mecca românilor, oraşul simbol al luptei pentru unitatea naţională a tuturor românilor. Lăsăm bagajele în gară şi pornim nerăbdători spre Cetate, pe drumul ce urcă dinspre Poarta a II-a spre a III-a. Ne oprim la obeliscul închinat eroilor Horea, Cloşca şi Crişan, vizităm Celula lui Horea de deasupra Porţii a III-a, apoi Muzeul Unirii şi Sala Unirii, unde la 1 Decembrie 1918 cei 1228 de deputaţi au votat unirea Transilvaniei cu România. Am admirat Catedrala Reîntregirii şi statuia ecvestră a domnitorului Mihai Viteazul, după care ne-am grăbit spre gară, de unde am plecat cu un tren spre Teiuş, iar apoi cu un alt tren personal spre Cluj-Napoca, unde am făcut o scurtă vizită în oraş, oprindu-ne la statuia lui Mihai Viteazul din piaţa care îi poartă numele, la Biserica Sfântul Mihail, la statuia lui Matei Corvin, şi la statuia simbol a romanităţii, Lupa Capitalina.

Pe la ora 17:10 am pornit spre Dej, unde am stat în aşteptarea trenului spre Jibou, până la ora 20. La Jibou am ajuns pe la 10 seara, iar la 12 fără un sfert (noaptea) am pornit cu autobuzul spre casă.

În finalul jurnalului de bord, cronicarul echipajului, Rodica Pop, consemna: Când am ajuns acasă, ai mei dormeau. M-au privit miraţi, dar văzându-mă teafără au prins curaj şi m-au întrebat „cum a fost?” A fost odată un grup de 11 copii şi 2 dascăli…

Sursa: Medve A., Dor de munte, Ed. Dacia Porolissensis, Zalău, 2006, pp. 62-71.

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*