R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Actorii de la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, din nou la Zalău

CasatoriaUn nou spectacol de teatru – „Căsătoria”, în interpretarea actorilor de la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, va avea loc la Zalău, în data de 28 aprilie 2015, ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Spectacolul este organizat de către Primăria Municipiului Zalău şi Casa Municipală de Cultură Zalău.
Preţul unui bilet este de 10 lei. Biletele se pun în vânzare începând cu data de 14 aprilie 2015 la sediul Casei Municipale de Cultură Zalău.

Publicată în 1842, piesa „Căsătoria”, scrisă de Nicolai Vasilievici Gogol, e răspunsul autorului la finalurile convenționale regăsite în comediile rusești din secolul al XIX-lea, în care protagoniștii depășeau orice obstacol pentru un final fericit, ca-n povești.
După îndelungi cugetări, Podkoliosin, un funcționar burlac, decide că e timpul să se căsătorească. Însă pentru a realiza o partidă bună, o angajează pe Fiolka, pețitoarea, să-i găsească o soție pe măsura statutului social și a averii pe care o are.
Fiokla i-o propune pe Agafia Tihonovna, fiica unui negustor bogat, care își caută și ea soț, cu o poziție socială de invidiat. Funcționarul decide să o viziteze pe încântătoarea Agafia, doar ca să descopere cu stupoare că fata mai are și alți pretendenți, lucru care va duce la o serie de replici și situații neprevăzute și comice, o adevărată probă de foc pentru bărbații dornici de însurătoare.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *