DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Acei puţini Don Quijote

tigancusa

Stăteam în maşină, cu geamul deschis, aşteptând să se întoarcă Zoli, ieşit să facă ceva poze cu clădirea veche din Românaşi, când văd o fetiţă de vreo zece, unsprezece anişori, care, însoţită de doi băieţei mai mici, mergea alene pe stradă. Mă văd şi ei, aşa că se opresc, iar fetiţa mă întreabă, aproape automat, fără să-şi dea seama, lucru intrat deja în reflex, dacă-i dau un leu. N-aveam la mine nici un ban. “N-am niciun ban, că altfel ţi-aş da”, îi răspund, apoi o privesc mai bine. Cu obrăjorii roşii, îmbrăcată cu hăinuţe specifice fetelor ţigăncuşe, mă privea cu ochii negri pătrunzători şi sinceri ca şi cum asta ar fi fost tot pentru ea. Văzând că o privesc şi n-o alung, prinde curaj şi se apropie de maşină, cu tot cu puradeii mai mici. “Da, tu, dohăneşti?”, pică întrebarea ei de nicăieri. Zâmbesc şi îi răspund că nu fumez, apoi o întreb, la rândul meu: “Dar de ce mă întrebi, tu fumezi?” Fetiţa pleacă pentru o clipă ochii în pământ, ruşinată, apoi mă priveşte în ochi şi îmi răspunde cât poate ea de sincer, dorindu-şi s-o cred, că nu, nu fumează. “Te cred, foarte bine faci, că eşti prea mică să te apuci deja de fumat.” Se apropie şi mai mult, la câţiva centimetri de mine, iar ochii ei mari şi sinceri, în negrul cărora aproape că puteam să înot, mă priveau intens. Îmi zâmbeşte de-acum larg, îţi aşază mânuţa pe portiera maşinii, cu degetul întins către mine, apoi îmi spune: “Ai părul mare” …

Biata fetiţă, n-are nicio şansă în lumea asta nedreaptă, s-a născut în locul şi timpul nepotrivit pentru ea, peste doi, trei ani, asta dacă supravieţuieşte până atunci, o să fie deja măritată sau, dacă nu, sigur o să aibă deja copil. Un copil cu copil. Iar viaţa ei va înceta să mai fie a ei, va intra în cercul vicios al lumii în care s-a născut. Chiar dacă ea ar vrea şi şi-ar da seama că poate fi şi altfel, e deja condamnată, la fel ca mulţi alţii. De ce? De ce nu se poate să fie şi altfel? Pentru că nimeni nu face nimic, şi aici nu e vorba de oameni, ei oricum nu dau doi bani pe fetiţa cu ochi negri, ci despre cel care se spune că ne-a făcut după chipul şi asemănarea lui.

Nu mai vreau să aud “necunoscute sunt căile Domnului” sau “crede şi nu cerceta” sau că cei “drepţi” vor avea parte de o lume mai bună. Şi nu e vorba că nu vreau să cred, întotdeauna am lăsat uşa deschisă spre credinţă, dar nu mai pot să cred. Mă uit la ce se întâmplă în jur şi nu găsesc nimic care să mă facă să mai pot să cred. Niciodată n-am auzit ca vreunul care a făcut rău să fie pedepsit, atunci, când ar fi trebuit. Niciodată n-am văzut sau n-am auzit ca cineva aflat în suferinţă sau care avea nevoie disperată de ajutor să fie ajutat, iar aici nu mă refer la actele umanitare care încă mai există, pe ici pe colo. Iubeşte-ţi aproapele – cât de fals sună în lumea asta. Nu, nu sunt de ajuns cuvintele, decât dacă tu, Dumnezeu, dacă tu le spui, nu toţi falşii profeţi şi aşa-zişii slujitori ai tăi. Spune tu, şi te cred. Ori poate că Dumnezeu e ceea ce purtăm cu noi, fiecare, în lumea lui. Poate că toţi suntem propriul nostru Dumnezeu, şi-atunci trebuie să ne convingem pe noi înşine să credem că poate fi şi altfel. Cei care putem. Acei puţini Don Quijote dispuşi, încă, să lupte cu morile de vânt ale lumii. Uşa e deschisă…




 
  

3 comentarii

  1. gabrielius says:

    frumos articol !
    Se spune ca in Germania daca arunci o hartie pe strada cel care te vede iti spune sa o ridici de pe jos.
    Noi avem curaju sa facem asta in Romania ?
    Nu Dumnezeu va schimba lumea. E a noastra !
    NE IMPLICAM ORI BA ?

  2. Cristian says:

    Don Quijote a ieşit în lume prin uşa din spate şi şi-a urmat propriul ideal, urmat de un slujitor cam ahtiat după bunurile lumii acesteia. Cam aşa cred unii că-l urmează în ziua de azi pe Dumnezeu – că ne va fi mai bine, că vom câştiga mai mulţi bani cu care să putem benchetuim în zilele care vor urma, că ne vom “da” mai mult în nişte limuzine second-hand, că ne vom pune un LCD şi dolby-soround pe pereţii garsonierei mucegăite, că o să avem numai Mach 5 chiar dacă o să ne bărbierim în oglinda spartă şi neglijată, acoperită de secreţiile coşurilor “puşcate” seara înainte de a ne zbengui prin cluburi de “fiţe” cu muzică de Parizer, Creuzet şi alţi Magnifici…
    Şi stoarcem lacrimi cu necazurile altora? Salvăm întreaga planetă prin implicarea altora, iar noi să stăm să le dăm sfaturi?
    Let’s rock this world!
    Ai un prieten la necaz? Ajută-l! Ai o haină în plus care prinde molii pe fundul dulapului? Spal-o, calc-o şi du-o la Caritas!
    Şi apropos, când i-ai dus nişte fructe din proprie iniţiativă, vecinei tale cardiace care tot bate în calorifere când uiţi că trăieşti într-o cutie de chibrituri din închisoarea urbană? Mai mult: când ţi-ai dedicat timp să asculţi şi povestea ei de viaţă? Crezi că nu merită? Încearcă!
    Viaţa e una şi e scurtă!

    • Kolcsar Lucica says:

      Limpede si frumos trasata linia de conduita spre statul omului liber de a decide felul cum ne intersectam viata cu a celor de lângă noi!!!

Lasă un comentariu