Biblioteca Județeană „Ioniță Scipione Bădescu – Sălaj”, sub egida Consiliului Județean Sălaj, cu sprijin financiar din partea Consiliului Local Zalău, în parteneriat cu Asociaţia Prietenii Bibliotecii invită copiii peste 7 ani la „Bibliovacanţa”, într-un proiect, numit „Zalăul prin ochii tăi”, care se va derula în perioada iulie-august 2017.
Potrivit reprezentanților bibliotecii, copiii sunt așteptați să petreacă împreună clipe de neuitat, prin activități diverse de comunicare, descoperire și dezvoltare a talentelor, relaxare și multă muzică.
Astfel, marți, 4 iulie, de la ora 10.00, cei mici au putut participa la „Pocalul cunoașterii”, activitate ce i-a introdus pe aceștia în fascinanta lume a lecturii, urmată de jocuri distractive, cursuri foto și concursuri, menite să stimuleze creativitatea tuturor participanților.
Joi, 6 iulie, de la ora 10.00, copiii vor putea să-și expună talentele de mici artiști plastici în cadrul activității „Degețelele vesele”, iar vineri, 7 iulie, tot de la ora 10.00, vor avea loc vizionări și audiții la „Matineele vacanței”.
De asemenea, Biblioteca Județeană „Ioniță Scipione Bădescu – Sălaj”, invită tinerii zălăuani, care sunt dornici de a-și petrece vacanța într-un cadru educativ, în care să socializeze, să creeze și să învețe lucruri noi, la „Clubul de vacanță pentru tineri”, lunea și miercurea, între orele 16.00 – 18.00. În cadrul acestui club de vacanță se vor desfășura activități precum: „Aventura cunoașterii”, „Teatru și bună dispoziție”, „Învățăm fotografie”, „Cartea sau filmul?”, „Cursuri de nutriție”, „Sport și mișcare”, „Suntem de ajutor! (voluntariat)”.
Pentru a putea participa la aceste activități, doritorii au nevoie de un permis de bibliotecă și de vârsta prevăzută în program. Înformațiile necesare și programul activităților, ce vor fi stabilite săptămânal, vor fi afișate la secțiile instituției, dar și pe site-ul acesteia.
niciun comentariu