Eveniment, deja, cu tradiţie, ce se promovează ca brand al municipiului Zalău şi al judeţului Sălaj, de câţiva ani, de către administraţia locală, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, Festivalul Roman Zalău Porolissum, ajuns la cea de a XI-a ediţie se va desfăşura, în acest an, în 1 august, în cadrul Zilelor Municipiului Zalău.
Programul festivalului va începe în jur de ora 11:00 cu demonstrații de luptă și alte activități, iar după amiază va avea loc parade, potrivit reprezentanţilor primăriei.
Reamintim că Zilele Zalăului se vor desfăşura în acest an, în perioada 31 iulie – 2 august, de vineri până duminică, şi vor fi organizate de Primăria Municipiului Zalău, având în colaborare pentru anumite activităţi firma Spice Events. Surpriza din acest an oferită zălăuanilor este concertul legendarei trupe Smokie, care va cânta la Zalău duminică, 2 august. Tot duminică vor urca pe scenă şi formaţia Proconsul şi solista Ruby. Primele două zile ale evenimentului vor fi dedicate iubitorilor de folclor, dar sâmbăta se va încheia cu un recital folk.
FELICITARI, SUCCES .