DONEAZÃ!  Susţine-ne   in promovarea unui altfel de jurnalism
Asociaţia Sălajul pur şi simplu     27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank     |  Contact  |

A apărut numărul 24 (octombrie) al revistei Sălajul pur și simplu – ”Ocolul Sălajului în patru zile”

Călătoria se rezumă la acea chemare care îl face pe om să devină un călător, nu doar un turist, care îl îndeamnă să pornească, pur și simplu, iar drumul, aventura e cea care contează, nu destinația.

Ediția cu numărul 24 a revistei e dedicată în întregime proiectului jurnalistic ”Ocolul Sălajului în patru zile”, o aventură sălăjeană menită a scoate în evidență frumusețea județului.

Proiectul s-a vrut a fi un fel de a urma conturul hărții județului, urmând granițele, asta ca să aibă o formă, un traseu pe care să-l urmăm, deși știam, atunci când am pornit, că  nu are cum să fie așa. Lumea nu are granițe, doar cele imaginate și create de om. Iar Sălajul e acel ”acasă” de unde noi, cei de la Sălajul pur și simplu, pornim să descoperim lumea, atât de mult și de departe cât putem, de dragul aventurii. Iar expediția asta sălăjeană a fost, cu adevărat, o aventură.

Atunci când am pus la cale proiectul ”Ocolul Sălajului în patru zile”, n-aveam nicio idee despre ce o să fie, cum o să decurgă lucrurile, nici măcar care o să fie punctele în care o să oprim. Totul a fost o improvizație de moment, o aventură ghidată de instinct, de ”chemare”. Și, poate, de asta totul s-a transformat într-o poveste frumoasă. Până la urmă, povestea e cea care contează, care dă farmec vieții. O poveste pe care v-o oferim și vouă, cititorilor.

Revista poate fi achiziționată, începând de joi, 24 octombrie, de la chioșcul de ziare de lângă Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, ori poate fi comandată on-line, la adresa de e-mail: salajulpursisimplu@gmail.com, caz în care ne întâlnim și îți dăm revista ori o trimitem prin poștă. Prețul unei reviste e 10 lei.

Și pentru că se poate și altfel de jurnalism, totul – de la scris, redactat, tehnoredactat, tipărit, legat, până la distribuirea publicației -, e făcut de noi, cei de la Sălajul pur și simplu.



niciun comentariu

Lasă un comentariu