36 de elevi care s-au calificat pentru olimpiadele naționale și 9 sportivi, membri ai echipei de volei șimleuan, au fost premiați marți, 11 aprilie, în cadrul unui eveniment organizat de Primăria orașului Șimleu Silvaniei. Olimpicii sunt elevi de gimnaziu și de liceu care s-au calificat pentru fazele naționale ale olimpiadelor ce urmează să aibă loc în perioada următoare, printre ei și două eleve care vor participa la câte două olimpiade, o elevă de gimnaziu și o elevă de liceu, amândouă fiind răsplătite cu premii duble pentru reușita lor. Premiile acordate tinerilor au constat într-o diplomă și o sumă de 300 lei.
„Mă bucur că în fiecare an, foarte mulți elevi șimleuani sunt cei mai buni din județ și reprezintă județul așa cum se cuvine la olimpiadele naționale. Îmi doresc de fiecare dată să se întoarcă cu premii de acolo pentru că îi vom răsplăti, din nou, pe cei care vin cu premii de la fazele naționale”, transmite primarul orașului Șimleu Silvaniei, Septimiu Țurcaș.
niciun comentariu