DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

40 de ani de la prima expediţie a echipajului „SAMUS 2000”

”Ce înseamnă drumeția pe munte? Depinde de fiecare iubitor de munte în parte.  Profesorul Aurel Medve este unul dintre iubitori de drumeții montane autentici, cel care a organizat mai multe expediții școlare montane cu echipajul ”SAMUS 2000”. Acum, în anul 2020, se împlinesc 40 de ani de la prima expediţie a echipajului.

Pentru mine, personal, scrierile profesorului Medve sunt mult mai vii și mult mai aproape de ceea ce înseamnă drumeție decât multe alte descrieri ori clipuri care, acum, în epoca internetului de mare viteză, sunt cam peste tot pe rețelele de socializare. Însă, deși fotografiile și clipurile video sunt de o calitate tehnică mult superioară decât cea puteai să faci acum 40 de ani, sinceritatea lipsește, și parcă totul e un concurs de cine ”e mai tare”. Și, sincer, asta nu are nimic de-a face cu dragostea de munte, de natură, în general. De asta, scrierile lui Aurel Medve sunt o reîntoarcere la farmecul simplității  drumeției  de dragul drumeției în sine. Și, citindu-l, mă reîntorc în timp (e drept, nu cu atât de mulți ani precum scrierea de față), când o drumeție pe munte însemna o adevărată aventură încă dinainte de a porni. Însemna să găsești o hartă cât de cât detaliată (care se găseau destul de greu), să-ți faci rost de un cort care să cântărească mai puțin de 15 kilograme (că altfel îți rupeai spatele), să ceri de pe la prieteni un rucsac cu bare de aluminiu și un sac de dormit (care cântărea mult și nu prea ținea de cald), și, cel mai greu, să îți găsești de cumpărat niște bocanci care să te țină măcar 7, 10 zile, până la întoarcerea acasă. Cei mai buni și mai faini erau cei de Clujana, dar se găseau greu. Așă că te mulțumeai cu ce aveai. Și, țin minte, de multe ori mă întorceam acasă cu bocancii rupți ori cu talpa dezlipită și legată cu șiret ca să nu o pierd pe drum. Iar călătoria cu trenul ori autobuzul era o adevărată aventură. Cât despre fotografie, nimic nu se compară cu farmecul «alb-negrului» unei fotografii pe film clasic.” – Călin Pavăl

…………………………………………..

Prima expediţie a echipajului pionieresc „SAMUS 2000” s-a desfăşurat în perioada 19-30 iunie 1980, pe itinerarul Năpradea – Jibou – Dej – Gheorgheni – Lacul Roşu – Bicaz –Ceahlău – Borsec – Topliţa – Dej – Năpradea, cu scopul de a cunoaşte obiectivele turistice majore din zona Lacul Roşu şi Munţii Ceahlău. Echipajul a avut următoarea componenţă: Bârsan I. Silvia (căpitan), Bârsan A. Angela (secund – cronicar) †, Iliş V (istoric). Ioan, Groza V. Florin (hidrolog) † şi Turău V. Traian (zoolog) din clasa a VII-a, Tămaş T. Marilena (meteorolog), Bârsan I. Ioan (geolog) şi Silaghi P. Vasile (sanitar) din clasa a VI-a, Temeş Ş. Olimpia (botanist) şi Achimuţ E. Mirela (etnograf) din clasa a V-a, înv. Moldovan A. Dumitru (însoţitor) şi prof. Medve C. Aurel (comandant). Distanţa totală parcursă pe jos a fost de 90 km, iar altitudinea maximă atinsă de 1904 m, în vârful Toaca. Rezultatul obţinut în Concursul Naţional ,,Expediţiile Cutezătorii”, la prima participare, a fost o „menţiune pe ţară”. Prezentăm, succint, desfăşurarea expediţiei

Joi, 19 iunie: Emoţionaţi, dar fără lacrimi în ochi, ne despărţim de cei dragi şi pornim cu autobuzul de la ora 22 spre Jibou. După miezul nopţii trenul personal 4006 ne poartă pentru 75 de lei (circa 4$) până la Gheorgheni, cu trei ,,naşi”(conductori), negociator fiind înv. Dumitru Moldovan.

Vineri, 20 iunie: Un autobuz ne duce peste Pasul Bicaz (1250 m) spre Lacul Roşu. Întâlnirea cu muntele este emoţionantă. Molizii falnici, crestele golaşe, lacul legendar formează un cadru mioritic. Instalăm corturile, amenajăm vatra, adunăm vreascuri, după care, obosiţi, membrii echipajului se odihnesc. Spre seară vizităm staţiunea Lacu Roşu, pregătim primul ceai, după care stropii de ploaie ne obligă să ne ascundem sub pânza corturilor. Toţi se întreabă cum va fi prima noapte în ,,casă nouă”?

Sâmbătă, 21 iunie: Azi este solstiţiul de vară. Ne spălăm în apa rece a pârâului Bicaz, servim micul dejun, instalăm termometrele pentru observaţii microclimatice, lăsăm la corturi două fete, iar apoi pornim spre Cheile Bicazului pe care le străbatem în linişte. Privim cu uimire pereţii verticali, stâncile impresionante, traseele de alpinism, vegetaţia, încercând să înţelegem cum a reuşit un pârâiaş să sape aceste uriaşe chei. A fost o lecţie despre viaţă: dacă pârâul a învins tăria stâncilor, atunci şi omul, cu trudă multă, poate învinge greutăţile vieţii.

Revenim la corturi, şi, după masa de amiază, pornim în prima ascensiune montană spre vârful Suhardul Mic (1312 m) pe traseul marcat cu triunghi albastru. Efortul depus, timp de peste o oră, este răsplătit din plin de priveliştea oferită spre Lacu Roşu şi Muntele Ghilcoş, dar şi spre îndepărtatul Ceahlău. Ne bucurăm enorm la întâlnirea cu o floare monument al naturii – papucul doamnei (Cypripedium calceolus). Coborâm spre Cheile Cupaşului şi revenim prin cheile mari spre tabăra de corturi, unde, în jurul focului de tabără, ne vom întâlni cu echipajul ,,Danubius 80” al Şcolii Generale nr. 33 din Galaţi.

Duminica, 22 iunie: Ne trezim mai târziu, iar după micul dejun facem o plimbare cu bărcile pe lacul format printr-o alunecare de teren, produsă în anul 1837, strecurându-ne cu grijă printre trunchiurile ce săgetează apa lacului. Pornim apoi spre vârful Ghilcoş (Ucigaşul-1384 m), pe traseul marcat cu triunghi roşu, prin Poiana Raza Soarelui. În poiana de sub Ghilcoş descoperim câteva exemplare de bulbuci (Trollius europaeus) şi de sângele voinicului (Nigritella rubra). De pe vârf coborâm pe marcajul punct albastru spre Pârâul Oilor, trecem pe la Păstrăvărie, iar apoi ajungem la corturi. După cină, fulgerele şi stropii mari de ploaie ne alungă în corturi.

Luni, 23 iunie: Strângem tabăra şi pornim cu autobuzul spre Bicaz, iar apoi spre imensul baraj din beton (120 m înalţime, 400m lungime, 100 m lăţime la baza, 10 m la coronament. Ne instalăm tabăra în umbra barajului ce poarta în spate peste un miliard de metrii cubi de apă. Vizităm barajul iar mai apoi oraşul Bicaz. Spre seară facem baie în pârâiaşul ce curge in aval de baraj. Totul merge conform planului.

Marţi, 24 iunie: După micul dejun, la tabără rămân mezinele echipajului (Olimpia şi Mirela), iar ceilalţi pornim să facem o vizită în Staţiunea de cercetări biologice, geologice şi geografice Pângăraţi – Piatra Neamţ unde stăm de vorbă cu cercetătorii Ioniţă Ichim, Virgil Surdeanu, Maria şi Nicolae Rădoane prezentându-ne laboratoarele, staţia meteorologică şi centrala electrică ,,Stejarul”.

Revenind spre Bicaz, privind spectacolul sumbru oferit de praful emanat de fabrica de ciment. Vizităm muzeul oraşului şi pe la ora 16 revenim la corturi. Băieţii plecă la pescuit, fetele pregătesc cina, iar spre apus se înalţă nori ameninţători. Încheiem, cu succes, a doua etapă a expediţiei.

Miercuri, 25iunie: Ne trezim devreme, strângem tabăra şi pe la ora 8 ajungem la debarcaderul Potoci. Cu vaporaşul ,,Reşiţa”, spintecând apele învăluite în ceaţă ale lacului Izvorul Muntelui (cel mai mare lac artificial din România), ne îndreptăm spre Buhalniţa şi Hangu, iar apoi coborâm de pe puntea vasului la debarcaderul Ceahlău. Instalăm tabăra de corturi lângă şcoala generală, iar după amiază vizităm ,,Palatul Cnejilor” (cetate în ruină, învăluită în mister), muzeul şcolar şi statia meteorologică Ceahlău-sat. Cumpărăm o minge şi, după cină, ne încingem într-un joc ale cărui reguli le ştie învăţătorul Dumitru Moldovan. Ne culcăm târziu cu speranţa că mâine vom reuşi să urcăm pe Ceahlău, muntele cel mai îndrăgit, ,,bătrânul rege al Carpaţilor Moldovei”.

Joi, 26 iunie: Bucurie mare! E cer senin, după potopul de noaptea trecută. Cu două rucsacuri, pline cu hrană, haine de ploaie şi aparate, pornim pe la ora 6 spre culmea Piciorul Humăriei. La tabără au rămas fetele de clasa a V-a. Urmând marcajul triunghi albastru străbatem poieni şi pădurea cu fagi falnici. Poposim pentru micul dejun la Cabana Fântânele. Urcuşul devine mai greu şi treptat ieşim din pădure în apropiere de stânca numită ,,Căciula Dorobanţului”. Nu departe, spre nord se ridică monumentala stâncă a Panaghiei pe lângă care urcăm abrupt, până la poalele imensei cupole a vârfului Toaca. Urcăm în linişte cele peste 450 de trepte din lemn şi ajungem pe ,,piatra nestemată a Moldovei”. Suntem la 1904 m şi privim cu admiraţie ţinutul muntos ce ne înconjoară. Coborâm apoi şi poposim la Cabana Meteorologilor unde stăm de vorbă cu cei care urmăresc vremea.

Ne continuăm traseul spre cabana Dochia unde luăm masa de prânz. Admirăm stâncile risipite în jurul abruptului ce margineşte platoul central. Urmând poteca marcată cu bandă roşie, prin pădurera de sub Ocolaşul Mare, ajungem pe Ocolaşul Mic, iar apoi pe lângă Clăile lui Miron ajungem în Poiana Maicilor. Ocolim spre dreapta şi urmând marcajul punct roşu, prin Poiana de sub Văratec, ne îndreptăm spre Curmatura Stănilelor de unde coborâm prin pădure spre Cascada Duruitoarea. Reîntâlnim echipajul gălăţean. Din staţiunea Durău luăm un autobuz până în satul Ceahlău. A fost o zi grozavă!

Vineri, 27 iunie: Plouă iar. Ne strângem tabăra şi pornim spre satul Bistricioara, de unde cu un autobuz ne îndreptăm spre Tulgheş. Luăm alt autobuz care ne duce în staţiunea balneoclimaterică Borsec. Ne instlăm tabăra de corturi într-o poiană. După amiază vizităm staţiunea oprindu-ne îndelung la izvoarele cu vestita apă minerală.

Sâmbătă, 28 iunie: E tot mai rece, dar, înfruntând ploaia, am hoinarit prin staţiune, şi în jurul ei, pe potecile cu inscriptia ,,cură de teren”. Ne-au impresionat cariera de travertin şi grota ,,Peştera de gheaţă”. Seara, după un concurs de poezii şi cântece, intre cortul fetelor şi cel al băeţilor, ne-am culcat mai devreme.

Duminică, 29 iunie: Ne trezim aproape la ora 8. Strângem iar tabăra şi pornim cu un autobuz spre Topliţa, traversând Munţii Giurgeului. Ne aşezăm corturile în zona ştrandului cu ape mezotermale ,,Bradu”, apoi ne odihnim, ne scăldăm, jucăm volei, iar spre seară pregătim ultimul foc de tabără.

Luni, 30 iunie: Aproape de necrezut. Copiii sunt necăjiţi! Le pare rău că a sosit ultima zi. Bem ultimul ceai şi strângem tabăra de corturi. Ne pregătim bagajele si coborâm spre gară. În trenul personal e mare aglomeraţie. Din Jibou pornim spre casă cu un autobuz pe la ora 18,30. Angela, cronicarul echipajului consemna în finalul jurnalului de bord: ,,în sat ne aşteptau părinţii şi colegii. Se repeta aceeaşi întrebare: cum a fost? Răspunsurile veneau repede: a fost bine, … minunat, … suntem sănătoşi, … a fost greu, dar frumos, … nu am folosit medicamente, … Aceasta a fost ultima zi dar nu şi ultima expeditie!.


  
  

niciun comentariu

Lasă un comentariu