Agenda principalelor activităţi culturale ce vor avea loc în Sălaj, în anul 2015, în organizarea, co-organizarea sau parteneriatul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, au fost prezentate ieri, 2 februarie, în cadrul unei conferinţe de presă, de către Daniel Săuca, directorul CCAJ Sălaj.
Astfel, în acest an, sălăjenii vor avea parte de nouă festivaluri folclorice, de trei festivaluri şi spectacole corale, de patru festivaluri de literatură şi arte vizuale şi de cinci festivaluri de teatru.
Pe parcursul anului în curs se vor desfăşura patru tabere de meşteşuguri, folclor, arte vizuale, cinci proiecte de promovare a spaţiului şi patrimoniului cultural sălăjean şi patru proiecte de promovare a unor produse tradiţionale din Sălaj, obiceiuri, tradiţii, turism cultural.
Totodată, instituţia va finanţa proiecte culturale ce vizează spaţiul sălăjean, în acest sens, în bugetul CCAJS pe anul 2015 fiind cuprinsă suma de 40.000 RON. Finanţarea se va acorda conform unui concurs de proiecte, în concordanţă cu prevederile legale în domeniu. Sesiunea de finanţare va fi deschisă în lunile februarie – martie, imediat după aprobarea bugetului CCAJS pe anul 2015.
Prima manifestare a lunii februarie va avea loc duminică, 8 februarie la Bădăcin, „Iuliu Maniu, simbolul speranței și al dorinței de libertate”, în parteneriat cu Parohia Greco-Catolică Bădăcin, şi va fi urmată de Farsang, un obicei tradiţional maghiar, ce va avea loc la Zalău şi Cehu Silvaniei. Tot în această lună va avea loc spectacolul aniversar „Corul Gloria Dei – 25 de ani”, urmat pe 28 februarie de un Târg de mărţişoare tradiţionale şi de Gala Culturii Sălăjene.
Primăvara va aduce, în lunile martie şi aprilie, un festival-concurs judeţean de recitare a poeziilor umoristice; prezentare de mărțișoare tradiționale, obiceiuri, publicații diverse reprezentative pentru județ – Sălajul la Szeged; Ziua maghiarilor de pretutindeni; a VIII-a ediţie a Zilelor revistei „Caiete Silvane”; concursul de recitări de poezie „Kányádi Sándor” – faza judeţeană; concursul de interpretare „Voces Primavera”; Spectacolul coral închinat Învierii Domnului, „Lumina lui Hristos luminează tuturor”; Ziua Mondială a Monumentelor şi a XV-a ediţie a Festivalului „Primăvara Poeziei”. În mai se vor organiza Măsurişul de la Pria; Sesiunea ştiinţifică „Cercetări sălăjene”; Concurs național de interpretare „Viva la musica”; Concurs de recitări de poezie „Kányádi Sándor” – faza naţională; a VIII-a ediţie a Festivalului-Concurs „Mândru Cântec Sălăjean” pentru solişti vocali şi instrumentişti; Târgul Colecționarilor; Concursul național „Tradiții”, Șimleu Silvaniei; Ediția a VII-a a Festivalului coral „Ecouri transilvane” şi a V-a ediţie a Festivalului Minorităţilor din Sălaj.
Vara va debuta cu Festivalul concurs de interpretare a cântecului popular maghiar „Sunt fecior de sălăjean”, urmat de Festivalul Naţional al Cântecului şi Dansului Codrenesc; Tabăra pentru învăţarea dansurilor populare maghiare şi a meşteşugurilor populare din Sălaj, „La Fântâna Dorului” – festival internaţional de folclor pentru românii de pretutindeni; a XV-a ediţie a Festivalului-concurs judeţean pentru formaţii/ ansambluri de dansuri populare „Dor de cântec şi de joc”şi Tabăra de pictură pe sticlă „Icoana din sufletul meu”. În luna august se vor desfăşura Festivalul internaţional de folclor şi meşteşuguri artistice tradiţionale „Someş, cântecele tale”. a 40-a ediţie a Festivalului folcloric internaţional „Ecouri Meseşene” şi Zilele culturale „Tovishat”.
Toamna se vor organiza alte evenimente culturale: Ziua maghiarilor din Sălaj; a II-a ediţie a „Târgului olarilor”; Muza Fest – Festivalul artelor; Festivalul de umor„Cucuruz, mălai de toamnă”; Zilele Europene ale Patrimoniului; 5 ani de la înființarea Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj; Sărbătoarea strugurilor; Concursul Naţional de Teatru „Padif”; Concursul judeţean „Seara poveştilor populare” şi a IV-a ediţie a Festivalului-concurs judeţean de teatru pentru elevi.
Anul cultural se va încheia cu un Program judeţean de promovare a tradiţiilor de iarnă în judeţul Sălaj, festivaluri/spectacole de colinde și muzică sacră, festival județean de obiceiuri de iarnă, precum şi activităţi culturale organizate cu ocazia zilei Sf. Nicolae.
niciun comentariu