Consiliul Judeţean Sălaj a sprijinit cu circa 173.000 de lei achiziţionarea a 12 echipamente de intervenţie pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum“ Sălaj, în cadrul unui proiect european al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Transilvania de Nord“.
„S-a încheiat un proiect, şi anume „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă din Transilvania de Nord“. Este un proiect finanţat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. (…) 12 echipamente de intervenţie au venit în Sălaj: două autospeciale de intervenţie cu apă şi spumă de mare capacitate, patru de medie capacitate de acelaşi tip, o autospecială pentru descarcerare grea, trei ambulanţe SMURD de tip B2, un punct medical avansat şi ultima dintre cele achiziţionate şi care a intrat în unitate – o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime. Consiliul Judeţean a contribuit cu 2% din bugetul total al proiectului. Valoarea este de aproape 173.000 de lei”, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, Tiberiu Marc, preşedintele CJ Sălaj.
Acesta a subliniat că noile dotări duc la o scădere a timpilor de reacţie, proiectul fiind principala sursă de înnoire a bazei materiale a pompierilor din Sălaj.
„Ce rezolvă această echipare la nivelul judeţului? Poate cel mai important lucru este că reduce timpii de intervenţie foarte mult, înnoieşte baza materială a ISU într-o proporţie covârşitoare, pentru că acest proiect a fost principala sursă de dotare cu echipamente şi, practic, fiecare subunitate are cel puţin o maşină pentru descarcerare“, a conchis Tiberiu Marc.
niciun comentariu