R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

15.000 euro nerambursabili pentru fermele mici

Începând cu luna aprilie 2017, micile ferme agricole vor putea primi o finanțare de 15.000 de euro, fără contribuție proprie și cu 75% din bani în avans, pentru a-și dezvolta afacerea. Concret, linia de finanțare pentru submăsura 6.3 Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici va fi lansată în aprilie, informează Ministerul Agriculturii.
Scopul acordării acestui ajutor nerambursabil de 15.000 de euro este acela de a sprijini fermele mici pentru a deveni întreprinderi agricole viabile, care își propun să comercializeze o parte tot mai mare a producției obținute, păstrând pentru consumul propriu al gospodăriei doar cantități mici de produse agricole.

Fermierii interesați să primească ajutor trebuie să ndeplinească următoarele condiții:
• să fie fermieri care au drept de proprietate și/sau drept de folosinţă pentru o exploatație agricolă1 care intră în categoria de fermă mică1 cu excepția persoanelor fizice neautorizate.
• să fie persoane juridice române;
• să acţioneze în nume propriu;
• să aibă vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi la data depunerii Cererii de Finanţare;
• să aibă învăţământul minim de 8 ani (clase);
• să se încadreze într-una din formele de organizare de mai jos la data depunerii Cererii de Finanțare, indiferent de data înființării formei respective de organizare:
– ca persoană fizică autorizată; ca întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale; ca întreprindere familială;
– societate cu răspundere limitată cu asociat unic/majoritar (majoritate absolută 50%+1) înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare reprezentată prin: asociat unic care are şi calitatea de administrator al societăţii; asociat majoritar (majoritate absolută 50%+1) care are și calitatea de administrator al societăţii. În cazul persoanei juridice cu acţionariat multiplu, asociatul majoritar trebuie să exercite controlul efectiv pe întreaga durată de valabilitate1 a Deciziei de Finanțare.
Beneficiarul trebuie să aibă exploatația agricolă înregistrată cu cel puțin 2 ani înainte de solicitarea sprijinului.

Exploataţia agricolă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii obligatorii:
• are o dimensiune economică cuprinsă între 8.000 – 11.999 de euro și este calculată pe baza unor coeficienți prestabiliți pentru fiecare tip de cultură sau rasă de animal;
• este înregistrată ca microîntreprindere/ întreprindere mică;
• este înregistrată de solicitant, în nume propriu sau sub forma de organizare eligibilă pentru accesarea sprijinului cu cel puțin 24 de luni înainte de solicitarea sprijinului prin intermediul submăsurii 6.3, în Registrul Unic de Identificare2 – APIA și/ sau în Registrul Național al Exploatațiilor2 – ANSVSA, precum şi la Primărie în Registrul Agricol.

Sprijinul pentru dezvoltarea fermelor mici se va acorda sub formă de primă în două tranșe, astfel:
• 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Deciziei de Finanțare;
• 25% din cuantumul sprijinului se va acorda cu condiția IMPLEMENTĂRII CORECTE a Planului de Afaceri, fără a depăși 3/5* ani (*5 ani pentru exploatațiile pomicole), de la data semnării Deciziei de Finanțare de către Directorul General Adjunct CRFIR.

O exploatatie agricolă nu poate primi sprijin decât o singură dată în cadrul acestei submăsuri prin PNDR 2014-2020, în sensul că exploatația nu poate fi transferată între doi sau mai mulți fermieri, beneficiari ai sprijinului prin aceasta submăsură.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *