Direcţionează 2% pentru un altfel de jurnalism.
Formularul poate fi descărcat AICI
|  Contact  |     Susţine-ne! - DONEAZÃ!    

100 de metri de frumusețe la marginea văii

De lângă podul peste vale, din satul Chendrea, la marginea văii, natura a așezat acolo o oază de frumos. Vreo 100 de metri, nu cred că mai mult. Atâta măsoară ”marginea” asta de vale. 100 de metri, unde gresiile măcinate de vânt și apă, de un galben învechit de atâta timp, formează un lanț de frumusețe, formele create de trecerea timpului dând farmec locului. Chiar și așa, printre gunoaie. De ce printre gunoaie? Valea Almașului, ca multe alte văi (de fapt, nu cred să fie vreun loc în țara asta care să facă excepție) se caracterizează printr-un lucru negativ: e plină de gunoaie. Niște gunoaie pe care omul le aruncă oriunde ca și când, odată aruncate, ar dispărea și nu ar forma grămezi peste grămezi, niște mostre ale nesimțirii omului, atunci când vine vorba despre natură. Și atunci, cum poți să găsești frumusețe într-un astfel de loc? Cum poți să dai la o parte gunoaiele și să vezi doar frumosul? Simplu. Lăsând frumosul să însemne mai mult decât orice altceva. Iar asta nu înseamnă să te faci că nu vezi partea urâtă, în cazul de față gunoaiele omniprezente, ba din contră, să iei atitudine, tocmai pentru a contrabalansa apetitul omului de a arunca orice, oriunde.

Definiția frumosului e mult prea largă, cu o relativitate mult prea extinsă pentru a avea același înțeles pentru toată lumea, iar percepția despre frumusețe e atât de diferită, încât, de cele mai multe ori, la întrebarea ”De ce e frumos?”, răspunsul e unul ambiguu, dar, totuși, nu: ”De aia!”

Aici, unde gresiile mărginesc valea, am ales să văd frumosul. Pentru că liberul meu arbitru e un împătimit al frumosului. Iar frumosul ăsta e pretutindeni în jur, trebuie doar să vrei să-l vezi.

Am lăsat mașina la marginea drumului, chiar lângă pod, și am coborât către vale, mai mult așa, de curozitate, pentru că văzusem locul ăsta din mașină, trecând prin sat, și părea că ”este ceva acolo”.

Acuma, atunci când vine despre locuri pe care să vrei ori să merite să le vezi, oamenii filtrează totul prin superlative: cel mai lung, cel mai greu, cel mai înalt, cel mai departe, cel mai titrat, cel mai recomandat ori locul în care dă cel mai bine să fii văzut ori să știe lumea că ai fost. Și atunci, locuri de genul ăsta, departe de superlativ, trec neobservate, ca și cum frumosul ar avea o unitate de măsură. Dar nu are. Și cel mai bine îți dai seama atunci când ajungi într-un astfel de loc. Dar într-o lume în care superlativul se mănâncă cu furculița și cuțitul, oamenii nu doar că nu observă frumosul din jur (decât cel marcat pe ”hartă”), dar chiar dacă îl observă, dacă nu e un ”must do”, e ca și când n-ar fi.

Chiar lângă vale, am fost întâmpinați de egrete, care ne-au luat prin surprindere, de n-am apucat să le fotografiem, oricât ne ziceam unul altuia că trebuia să fim pregătiți, de parcă de fiecare dată când ajungi într-un loc de genul ăsta, neapărat trebuie să fie și egrete (deși, în ultimele ieșiri în natură, au fost prezente, de fiecare dată, dar…). Patru, cinci egrete albe și-au luat zborul, fără a se agita prea tare, chiar în fața noastră, și am rămas cu ochii ațintiți la zborul lor alb peste vale, în amonte, ca și când am fi urmărit genericul unui documentar pe un ecran uriaș. Adică, de ce altfel ar fi ales egretele, făpturile ăstea maiestuoase, valea asta, la doi pași de drum, printre gunoaie, dacă nu pentru că acolo se turna un film despre natură, și, fiind la îndemână, producătorii au ales valea Almașului, iar ele, egretele, sînt cuprinse în distribuție? Egreta gri, care și-a luat zborul doar atunci când am ajuns la marginea văii, și-a dat seama că face parte și ea din distribuție doar atunci când am ajuns chiar lângă ea, și, astfel, i-am stricat prim-planul. Și-a întins aripile mari și a zburat și ea în susul văii, ușor, ca un generic de sfârșit de film. Ori poate doar ca un trailer de prezentare.

Le-am urmat și noi, în susul văii, și de abia atunci, după ce ne-am întors privirea către peretele de gresie de lângă vale am văzut cât e de frumos, ”sculpturile” galben-învechit  luând prim-planul. Se spune că fiecare vede lucrurile prin prisma imaginației proprii. În ceea ce privește formele create de timp în gresiile galben-vechi, prima formațiune, chiar la capăt de zid, pare a ilustra un chip umanoid, e drept, mai ciudat, gura ochii și nasul, ba chiar și părul fiind ”desenate” vizibil. La fel ”dantele” ori forme geometrice împietrite îți dau impresia că tot zidul ăsta e un fel de operă de artă. A naturii ori poate a vreunui uriaș, că povești de genul ăsta sînt o grămadă prin partea asta de lume.

Cât despre anvelopa uriașă captivă în peretele de gresie, forma ei perfect conturată îți cam dă de gândit: ”Or fi fost și acum câteva sute de ani, poate chiar mii, anvelope? Și dacă da, cine și-o fi lăsat-o aici, de izbeliște? Dar dacă urc până acolo, pot să mă așez pe ea și să privesc de sus ăștia 100 de metri de frumusețe?”

N-am urcat să mă așez pe anvelopa din perete.Ne-am întors la mașină și am plecat către casă, trecând podul înspre sat, apoi pe drumul princpal care traversează satul. Și pentru că e vorba și despre Chendrea aici:

Se crede că este cea mai veche comună pe Valea Almașului, întemeiată odată cu venirea ungurilor în aceste părți. Chendrea a fost atestat documentar pentru prima oară în anul 1350, sub numele de poss. Kendurmezeu. Alte atestări documentare au fost făcute în anii 1469 (Kendermezew), 1492 (Kender-Mezew), 1567 (Kendermezeo), 1610 (Kender-Mezeo), 1625 (Kender-Mezzeo), 1733 (Kendre, Chendrea, Kedre), 1750 (Kendermezö), 1850 (Tyendre), 1854 (Kendermezo, Chendrea), 1900 (Chendrea).

Numele localităţii vine de la cuvântele de origine maghiară kender, care înseamnă “cânepă” şi de la mezö (câmp), ceea în limba română ar însemna “câmpul cânepii”. Numele se explică prin ocuparea zonelor de şes de către unguri în secolele în care au penetrat în teritoriul Transilvaniei, zone de altitudine joasă unde puteau practica agricultura, inclusiv cea a cânepii. Din acest motiv satul poartă un nume de provenienţă maghiară, în mod similar cu zone din Elveţia, unde satele din văi poartă nume de origine germană, date de germanii stabiliţi acolo mai târziu, în timp ce zonele înalte nu au localităţi cu nume germanice. În 1908 aici existau doar 3 alegători, care toți știauciti și scrie românește și ungurește.

Atunci când vorbești despre frumos, nu poți să o faci altfel decât subiectiv. Totuși, frumosul care apare acolo unde te aștepți să-l găsești  nu are același farmec ca cel care te surprinde apărând… de nicăieri, chiar dintre gunoaie. Și poate că cei 100 de metri de frumusețe de la marginea văii Almaș, din satul Chendrea, din Sălaj, sînt doar o pată mică, mică de frumos, ascunsă vederii majorității oamenilor, și deci, ca atare, un loc care nu atrage pe nimeni, ca și cum n-ar fi. Totuși, dacă ar fi să aleg între locuri de genul ăsta și cele deja consacrate, care dau bine pe ”harta” frumosului, aș alege petele ăstea de frumusețe. Pentru că poți să le descoperi liber. Pentru că nu există indicatoare care să-ți spună ce să vezi, pentru că petele ăstea de frumusețe sînt autentice. Chiar și așa, ori mai ales așa, printre gunoaie. De ce? Pentru că, atunci reușești să găsești, să vezi frumosul într-un loc de genul ăsta, e pentru că, într-un fel, natura a reușit să-ți transmită mesajul ei: ”Prietene, vino să mă vezi. Avem atâtea de povestit…”

  • valea_almasului_chedrea_salaj__1_
  • valea_almasului_chedrea_salaj__15_
  • valea_almasului_chedrea_salaj__14_
  • valea_almasului_chedrea_salaj__4_
  • valea_almasului_chedrea_salaj__18_
  • valea_almasului_chedrea_salaj__9_
  • valea_almasului_chedrea_salaj__13_
  • valea_almasului_chedrea_salaj__3_
  • valea_almasului_chedrea_salaj__2_
  • valea_almasului_chedrea_salaj__5_
  • valea_almasului_chedrea_salaj__6_
  • valea_almasului_chedrea_salaj__7_
  • valea_almasului_chedrea_salaj__8_
  • valea_almasului_chedrea_salaj__10_
  • valea_almasului_chedrea_salaj__11_
  • valea_almasului_chedrea_salaj__12_
  • valea_almasului_chedrea_salaj__16_
  • valea_almasului_chedrea_salaj__17_
  • valea_almasului_chedrea_salaj__19_

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*