Știi, nu te cunosc.
Dar de-mi opresc, puțin,
pașii pe stradă,
îți simt ploile
și clipele cu soare.

Îmi recunosc,
aproape de tine fiind,
dorul și visele,
și dulci și-amare,
privirea-ntrebătoare.

Știi că fiecare are
sădită-n inimă o floare
ce-așteaptă doar
iubire și alinare
să crească?

Și apoi,
cu visul și cu gândul
să-ncălzească
cu parfumul ei
pământul?

Știi, nu mă cunoști.
Și totuși, oprește-ți, puțin,
pașii pe stradă
și privește cerul
și floarea din mine.

Nu-i așa
că zâmbește la fel
spre clipa ce vine?