Cînd am rupt-o definitiv, în urmă cu cîțiva ani, cu jurnalismul de actualitate, mi-am zis că nu mai vreau să aud de violențe, crime, violuri, accidente mortale și morți, în general. Asta, deși vreme de mai mulți ani, n-am făcut nimic altceva, decît să alerg zilnic după informații de acest fel, lucru care, trebuie să recunosc, chiar mă surescita și mă făcea să mă simt important. Ce putea fi mai tare, decît să ieși primul în ziare cu materiale despre ucigași în serie sau despre omoruri cu o cruzime deosebită, ori alte atrocități de acest fel?
Răsfoiam, zilele trecute, ziarele din județ, trecînd în revistă doar titlurile, așa cum „citeam” ziarul Scînteia, înainte de 89, uitîndu-mă doar pe prima pagină, să văd dacă nu a murit „Ăla” și, fără să mă mai mir, am constatat că nimic nu s-a schimbat: aceleași titluri și materiale despre cruzimea oamenilor. Obișnuit fiind să ascult știrile de amiază de la teveuri, mai nou rezist doar pînă cînd se prezintă titlurile mari: omor deosebit de grav la …, accident mortal în …, viol bestial …, tînăr sinucigaș la … etc, după care nu mai rezist și închid aparatul.
Am cunoscuți apropiați pe la posturile de televiziune și la redacțiile unor ziare mai importante, și pînă chiar și ei îmi zic că, uneori, le e lehamite de atîta violență, dar nu au ce face, ratingul este regele, la urma urmei, asta cere poporul să vadă și, ca urmare, asta primește.
Iar pentru situația asta în care am ajuns, de gîndești că retrăim, din nou, vremurile Romei antice, cu arenele cu gladiatori, unde oamenii – spectatorii – plebea, doreau să vadă sînge, cît mai mult sînge, noi sîntem de vină, în totalitate. Atîția și atîția ani nu am făcut nimic altceva, decît să promovăm cruzimea, atrocitățile, nonvaloarea și mizeria umană, încît acum nimic altceva nu ne mai poate scoate din confortul zilnic al interesului pentru lumea înconjurătoare.
Eu cred cu tărie că, pînă la urmă, ești ceea ce faci, ceea ce îți place, ceea ce iubești, ori ceea ce promovezi. Așa cum, ani la rînd, am/ați fost educați să promovăm doar răul, urîtul și nonvaloarea, poate-poate, împreună, vom reuși ca în acest hău al mizeriei să mai aducem și un strop de viziune pozitivă asupra vieții și a realității înconjurătoare.