• Din ciclul, „Punguţa cu doi bani“, Radu Căpâlnaşiu, primarul municipiului Zalău: „Între timp, s-au întâmplat şi anumite lucruri interesante pentru oraş, cum ar fi achiziţionarea de către Michelin a unui teren, care în timp va aduce bani la bugetul local, dar unde noi acum trebuie să asigurăm toate utilităţile. Iar pentru asta este nevoie de bani”.
• Din cicul, „Eu cu cine votez?“, Lucian Bode, deputat PDL: „Este o mare prostie să interzici parlamentarilor un drept prevăzut de lege…Eu am depus şi amendamentele susţinute de colegii mei de la USL, anul trecut. Acuma, să vedem dacă vor avea drept de vot, că dacă le-au interzis depunerea de amendamente, este posibil să le interzică şi să voteze“
• Din ciclul, „Vrei nu vrei, tot la noi ajungi“, Adrian Margin, consilier PDL: „Domnule secretar, am vrea şi noi, de curiozitate, să ştim dacă intenţionaţi să va mutaţi la Oradea? Nu de alta, dar din proiectul de hotărâre asta reiese.“
• Din ciclul, „Urma scapă turma“, Radu Căpâlnaşiu, primarul municipiului Zalău: „Colegii de la juridic au postat din greşeală actul de la Oradea. Probabil au vrut să vadă cum a fost întocmit acolo. S-au inspirat doar, pentru că la proiectul nostru de hotărâre apare raportul de specialitate şi cel de evaluare întocmit la Zalău. Evaluarea activităţii secretarului a fost făcută de colegii din Primării, nu de secretarul însuşi.“
• Din ciclul, „Unde-s doi puterea creşte şi duşmanul nu sporeşte“, Filonaş Chiş, prefectul judeţului Sălaj: „Trebuie să facem front comun. Primarii spun că poliţia nu face nimic, iar poliţia nu poate să facă totul. Trebuie să acţionăm împreună“.
• Din ciclul, „Eco trendy- flendy sau brendu bate trendu“, Sebastian Olaru, purtător de cuvânt – Consiliul Judeţean: „Care este trendul fenomenului infracţional?“
niciun comentariu