Deschid ochii și mă-ntind
De parc-am toată lumea la picioare
Nu e ceva avid,
E pur, e simplu și deplin,
Un sentiment de bunăstare.

Apoi trec clipe de suspin,
Sunt numai eu aici,
Și-aș vrea să-mi fii aproape,
Să pot să-ți spun șoptit,
Ca să mai stai, mai stai puțin,
Dar tu ești mult,
Mult prea departe.

Îmi spun să-ndur, să prind putere,
Că tot în juru-mi e senin.
Dar e o umbră și o simt rece,
Și trece doar dacă insist,
Că locul tău nu e aici,
Îi spun să plece.

Dar tot simt cum m-apasă-n piept,
Și știu, e sufletul, mă doare.
Aș vrea să pot să te cuprind
Să scap de-acel regret
Că n-am să pot nicicând
Și poate niciodată,
Să te ating.

Sunt prinsă într-un carusel
Mă urcă, mă coboară,
E zi de zi,
Noapte de noapte,
Și nu-mi dă pace,
E un măcel.
Mă zbat să scap,
Iar mă doboară.

De parcă viața e o joacă.
Dar am răbdare,
Am să aștept să ne găsim față în față.
Atunci voi ști dintr-o privire,
Dacă e doar închipuire,
Ce simt,
Sau,
O fi iubire?