Pe vremuri, înainte de Marea Rocadă, cînd unica dictatură a fost schimbată cu altele, mai numeroase, mai avide de bani și putere și organizate în partide hrăpărețe ocrotite de ceea ce alții numesc democrație, 1 Mai era altfel. Chiar și 2 Mai era altfel. Orașele și satele își luau, nimeni nu înțelegea de unde, o alură festivă și toată lumea serba, chefuia și radia a voie bună. Chit că trebuia să faci chestia aia, de se mai numea și adunări și defilări patriotice, treburi de formă, dar chiar și în acele grupuri forțate exista viață. Pe terasele restaurantelor apăreau micii și berea – produse rare pe atunci, se organizau sărbători cîmpenești și așa, în general, cele două zile cu adevărat libere, aveau o semnificație aparte.
Acum, cînd doar o singură zi a fost decretată liberă și de sărbătoare, iar celelalte care-i urmează au fost, pur și simplu, adăugate, pentru că, oricum, cei neproductivi și cei răscolitori – funcționărimea și politrucienii, fac degeaba ceea ce nu fac, totul s-a schimbat. Am tras o raită prin oraș să prind izul florarului – e pustiu. Oamenii, majoritatea dintre ei, toți se retrag în izolarea oferită de casele lor, unii grădinăresc, dacă au ce și unde, alții, pur și simplu stau.
Dar o parte din tradiția veche a rămas aceeași: 1 Mai e, și acum, ziua în care se deschid oficial terasele cluburilor și sezonul de la malul mării. Culmea, o tradiție continuată de ceea ce a dat și dă, în continuare, valuri țara asta: cocalari și maneliști, pentru că puținii oameni de bine și adolescentimea fără griji, care mai încearcă și ei să se scuture de griji prin voia bună oferită de astfel de zile, sînt pur și simplu înghițiți și digerați de cei reprezentativi.
Ce ne-a mai rămas din 1 Mai – Ziua Muncii, și 2 Mai – Ziua Tineretului? Poate, doar mălinul care e înflorit și te amețește cu mireasma sa puternică, ori trunchiurile copacilor văruiți proaspăt – ce mai dă o notă de veselie cenușiului prezent. Natura merge înainte. Omenirea și omenia, în schimb, rămîn doar amintiri.