• Gala Caritabilă de strângere de fonduri pentru finalizarea lucrărilor la Casa Maniu a fost cel mai mediatizat eveniment al lunii, și poate din cauza asta și cel mai controversat. Așa că unii din cei care și-au anunțat participarea foarte entuziaști, cu promisiunea unor contribuții consistente, s-au făcut nevăzuți pe ultima sută de metri, ca măgarii în ceață, cu donații cu tot, ceața risipindu-se la tot felul de chefuri – de îndrăgosteală, de zi de naștere, de sărbătorit că-i vineri… Surpriza a venit tot din partea oamenilor simpli, care auzind că s-ar organiza o asemenea gală, au mers umili cu pălăria în mână și au întrebat dacă sunt locuri și pentru cei care nu fac parte din spuma spumelor și elita elitelor, iar ușa le-a fost larg deschisă.

• Elevii de clasa a douăsprezecea și-au dat în luna februarie primele probe de bac. Asta așa, printre altele… adică printre orele de curs, răspuns la alte materii și pauze. Pentru că examenul s-a desfășurat în același timp cu orele de curs. Așa că au fost nu puține cazuri când elevii au ieșit de la ora pe care o aveau și la care poate tocmai răspundeau, pentru a susține proba de bac, după care s-au întors unul câte unul cuminți în bănci, și până să apuce să rumege ce și cum și că tocmai și-au dat o probă din examenul de maturitate, erau luați la extemporal la dirigenție. A, și încă ceva: parcă era vorba că bacalaureatul îl pot da doar elevii care au absolvit 12 clase. Și-atunci, s-au absolvit cele 12 clase mai repede și au uitat să îi anunțe și pe elevi? Că ei, săracii, credeau că încă-s la școală.

• Acuma, când vine vorba de șoferii de dube, cam toți cei prinși în traficul rutier și-au dat seama ce și cum. Dar să te ții lipit de curul mașinii din fața ta până îl faci pe respectivul să oprească, ca să scape de tine, marele șofer de dubă, asta e cu numărătoare de neuroni: 1 neuron, 2 neuroni (al 2-lea fiind cu semnul întrebării)… și cam atât. De aia, din cauza lu’ numărătoarea de neuroni, şoferul unei dubiţe argintii (PIA), a avut o singură preocupare în drumul spre Zalău, adică să-l șicaneze pe cel din față, până şoferul a fost nevoit să tragă pe dreapta ca să-l lase să depăşească. O fi de la nivelul de adrenalină, invers proporțional cu satisfacţia zilnică, o fi doar de la numărătoarea de neuroni, doar dubarul ar putea ști.

• E adevărat că orice leu contează şi când e vorba de reabilitarea Casei Maniu, orice ban e binevenit, dar, totuşi, să pui la un eveniment caritabil trei lei într-un plic pe care să-l duci apoi ţanţos în urna mobilă, sub privirile câtorva sute de invitaţi, pare mai degrabă un gest de sfidare crasă, ba chiar de nesimțire. De asemenea, e semn de superficialitate şi amatorism, ca să nu punem la îndoială profesionalismul, când după un eveniment de o asemenea anvergură te pui să scrii un material pe care apoi îl şi publici, fără să te asiguri că ai trecut organizatorii şi fără să îţi revizuieşti ortografia, iar la final să apară în articol greşeli de genul „pe parcurul“. Vorba cântecului: ”Am parcurul meu, și sînt fericit…”

• Nici nu prea e de mirare că dascălii s-au tot învârtit, luna asta, în jurul ideii de grevă, ca și câinele în jurul cozii, când s-au trezit că primesc cu 100 de lei mai puțin la salariu după ce tocmai le fusese majorat cu 25%. Ce e chiar de mirare e că nu au pus-o în practică, sperând la mai bine de la sine. Decât așa majorări, mai bine nu.