R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Scurtișaguri

scurtisaguri• A început de ieri să se schimbe la faţă platoul de marmură din faţa Prefecturii Sălaj. Nu se știe dacă are vreo legătură cu schimbarea la faţă din calendarul bisericesc, cert e că se schimbă. Nu foarte tare, da’ aşa un pic, cât să se vadă că se face ceva. Până una alta, planul e să se înlocuiască pe ici pe acolo, să se mai cârpească puţin pe dincolo, să se lustruiască bine şi să arate ca şi nou, până peste trei ani, când cică, îşi va schimba cu totul faţa. Na, să vedem ce a ieşi…

• Ăştia din staff-ul primăriei comunei cu multă ceapă şi cu monument de ceapă, da, aşa, Pericei, au dat lovitura cu anunţul că vor să ajungă în Guinness Book cu cei mai mulţi oameni strânşi la un loc la clisă friptă-n botă și pită cu ceapă picurată. Ceapă este din belşug, clisă s-a face rost şi din aia, dacă nu şi-a aduce fiecare în traistă, da’ nu ştim încă de unde s-or face rost de atâtea bote. Da’ poate până atunci le vine celor din staff-ul primăriei şi ideea salvatoare. Cum care? Aia de să înfigă slana în vârful băţului ăluia de făcut poze pe care să le pui pe facebook. Ori instagram. Ori doar așa, de dragul de a sta cu bățul în mână. Selfie stick, cum ar veni. Şi pentru asemenea idee ingenioasă bistoş or intra şi în Guinness Book.

• Banii mioritici, recte leii, se pare că nu le mai ajung secreților de serviciu, adicătelea SRI, care, ce să vezi, a câștigat un proiect pe fonduri europene prin care intenționează să achiziționeze software și hardware de 25 de milioane de Euro, ca să poată să-l asculte mai bine pe popor. Fiindcă teroriștii, desigur, e printre noi, și, ca să fie poporu’ protejat, trebuie, neapărat, ca ei, secreții, să știe tot. Da’ tot. Ca să fie bine pentru popor, evident, și nu ca să aibă ei loc de driblat atunci când au vreun interes, ceva. Clar, nu. Acuma, unele ONG spun că SRI va avea acces necontrolat la orice informație despre toți cetățenii, o chestiune nereglementată în acest moment în legislația română (eee, de peste 10 ani încoace românii au fost învățați că, deși nimeni nu e mai presus de lege, totuși, unii sînt mai presus de lege, fiindcă pot). La preluare, secreții au răspuns cu un backhand, rostind cu o voce blajină cum că cetățenii nu vor fi și mai urmăriți, ascultați ori filați decât sînt acuma. Pfuuui, ne-am liniștit. Nu de alta, dar două microfoane sub capacul de la veceu chiar era prea mult. E de ajuns unul.

• Și, în sfârșit, apare vestea că universitățile din țară, începând din toamnă, nu vor mai solicita copii legalizate la dosarele de admitere, ci doar copii ale documentelor originale care vor fi confruntate, pe loc, cu originalele, de către membrii comisiei de admitere. Asta-i o măsură salutară, dar cum rămâne, spre exemplu, cu dosarele pentru bursa socială care, deși e mică și ciuntată aproape în fiecare lună, ca să ajungi să beneficiezi de ea,trebuie să legalizezi toate actele de la Moise încoace, de ajungi să dai jumătate de bursă la notar? Asta-i problema acuma, cine-o fi Moise ăsta?

• Pe asta cu Pokemon Go n-o-nțeleg. Auzisem de o întâmplare (nici nu știu cum să-i zic, nefericită, tâmpită) cum că cineva, în goana după Pokemoni, a intrat cu mașina într-un pom că acolo ar fi fost creaturile astea mici și galbene. De ce să fii nebun la cap, în mod deliberat? Dacă, totuși, admitem fanatismul, de ce nu s-a dat jos din mașină să meargă să prindă entitățile virtuale? Sau se juca două jocuri în același timp? Unul de raliuri și altul de Pokemoni? Nici nu mai știi unde-i limita dintre viața reală și cea virtuală. Confuzia asta trebuie să se încheie în service, și pentru mașină, dar mai ales pentru șofer.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *