• Dintr-odată, ăștia de trag sforile prin România au dat cu nasul de mirosul dubios al dezinfectanților din spitalele românești. Bonzii secreți de serviciu zic că ei au arătat cu degetul de ceva vreme, dar nimeni nu i-a băgat în seamă, adicătelea, bă, altu-i de vină. Iar asta deși nu numai că se știe, dar se afișează asta cu aroganță, cum că bonzii secreți de serviciu conduc, de fapt, țara. Justițiarii cei mai cei, recte procurorii anticorupție cei viteji, zic că și ei au arătat cu degetul, tot de ceva vreme, dar nimeni nu i-a băgat în seamă, adicătelea, bă, clar, altu-i de vină. Iar asta deși nu numai că se știe, dar se afișează asta cu aroganță, că justițiarii cei mai cei + bonzii secreți de serviciu conduc, de fapt, țara. Dar așa-i, când ajunge dezinfectantul la rană, toți strigă ca din gură de șarpe. Și, evident, ei nu-s de vină. Totuși, ca să nu-i dezamăgim pe liberii cei frumoși feibuciști, Jos Ponta! Cât despre președinte, ghinion, el deja e cu gândul la vacanța de la Palm Beach.

• Pe măsură ce tehnocratizarea cea de taină începe să rămână în fundul gol, chestie care lasă la vedere rușinica politicii europene, cei care au mai rămas au găsit o trompetă menită să mai îndulcească “huuuuoooo-urile” tot mai vocale. Recte, au zis (dacă a prins și acum 25 de ani, de ce să nu prindă și acum?) că nu ne vindem țara. Adică, cu o indignare de patriot plătit de bani europeni, tehnocratul agricultor, la braț cu cel dintâi tehnocrat al țării, recte Cioloș, au zis că, gata, hai să le punem piedică la străini, că prea ușor ne cumpără terenurile agricole, și nu mai au românii ce să lucreze. Și cum o să facă ei asta, că au zis că, în afară de a face sluj în fața serviciilor secrete, ei nu se bagă la legi, că parlamentu-i de vină? Păi, simplu. Vor să schimbe legea. Adicătelea, cum zic ei, să bage niscaiva filtre. Așa că o pun de o comisie, care o să dezbată vreo două săptămâni, până trece tărăboiul cu dezinfectanții, apoi, desigur, o să tragă ei niște concluzii. După care o să fie o dezbatere publică. Aha, deci cam așa învelea marmota ciocolata.

• Și-a fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit, o întâmplare întâmplătoare care se întâmpla fix în ventriculul stâng al inimii Ardealului. Acolo unde, la un second-hand de prin Cluj, se vând hasbude (în traducere liberă – haine) pe tichete de masă. Întrebarea pentru boboci este?

• Ce zici, bă? Dai în mine? Dai în fabrici și uzine! Printr-o constatare a unui fapt într-o apă, tot în Cluj, un biciclist călărea o bicicletă pe trotuar, adică chiar la un metru de pista de bicicliști. Din această nefericită situație, biciclistul a agățat un cetățean care se deplasa regulamentar pe trotuar. În final, singura problemă a biciclistului a fost că de ce cetățeanul de pe trotuar vorbea la telefon și nu era atent la traficul de pe trotuar. Morala acestui fapt este următoarea: Să se facă indicator de interzis vorbitul la telefon pe trotuar, în caz contrar, s-ar putea să simți că ți-e cald cu toți dinții-n gură.

• Îți programezi vreo plecare pe undeva prin lumea asta fizică și vrei să vezi mersul autobuselor pe autogări. ro? Try again! Bine-ar fi să suni cu telefonul la ei acolo și să băsădești despre plecarea ta, că s-ar putea să afli că programul de pe site n-o mai fost actualizat cam de pe vremea lui Decebal (nu Traian Remeș) și că anumite curse nici măcar nu mai există! După o astfel de conversație, se recomandă un consult ORL.