R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Scurtișaguri

scurtisaguri• Umblă vorba că vor “aleșii” să interzică fumatul în toate locurile publice, că așa-i și dincolo. Ba, mai mult, dacă o să se ia exemplu multor țări europene, nici pe stradă nu o să mai fie voie să fumezi. Pentru cei care nu fumează, adică cei majoritari, ăsta pare un lucru normal. Pentru asigurătorii de la Astra, asta pare doar o poveste, ei ocupând, prin dohănașul de serviciu, locul I cu steluțe la poluarea prin suflatul fumului din plămânii îmbâcsiți, la ceilalți în față. Și chiar și legii, că de bun simț nici măcar nu poate fi vorba.

• Vrem cătușeeeee! Huooo, parlamentarii-s porci, că nu ne dau corupții! Asta se urlă, de ceva vreme. Și e cam pe bune. Totuși, ăștia care se dau cu curu’ de pământ că, huooo!, vor să scape corupții, bă, când e vorba despre alții, recte corupții cei buni, atunci uită și de cur și de huo! Că dacă-i colorat politic cum trebuie, se pune că-i corupt de treabă. Mai ales dacă a fost și președinte.

• Uite că mai există şi oameni, în cazul de faţă sălăjeni, care atunci când dau peste un portmoneu pierdut sau uitat, plin cu acte, carduri, dar şi cu o sumă considerabilă de bani, nu se grăbesc să ia banii şi să se descotorosească de acte, ci fac un gest de omenie, în spiritul civic pe care ar trebui să îl aibă fiecare. Cu alte cuvinte cine a găsit portmoneul, i-a făcut o fotografie în care se putea vedea identitatea celui care şi l-a rătăcit, a postat poza pe un site de socializare şi şi-a făcut şi numărul de telefon public, pentru a putea fi contactat de cel păgubit. Așa, da.

• Cine a fost la spectacolul celor de la Vunk le-a apreciat bunul simţ şi căldura cu care s-au înfăţişat în faţa publicului, în egală măsură cu spectacolul complex pe care l-au oferit, proiecţii de imagini, lumini şi ploaie de confetti, şi au lăsat de-o parte faptul că mulţi dintre ei nici măcar nu erau fani Vunk. Dar cum trupa a dat dovadă că îşi respectă publicul, indiferent de mărimea oraşului, spectatorii le-au răspuns cu aceeaşi monedă.

• Se pare că escrocii nu au limite şi nici nu se feresc, dar nici nu se tem să se dea drept procurori DNA pe la primarii din judeţ, şi să le ceară telefonic numerele de card ale conturilor primăriilor, pe motiv ca sunt ceva probleme. Unii dintre cei sunaţi au pus botul şi le-au dictat repede numerele, ca apoi să li se ridice ceaţa de pe ochi şi să fugă glonţ la bancă să blocheze conturile. Alţii s-au prins şi le-au pus rapid de un flagrant, la care le-au tras ţeapă hoţii, care nu s-au mai prezentat.

• Îi scump să-ţi laşi aparţinătorii vârstnici să fie îngrijiţi la Haller, aşa, numa’ vreo 20 de milioane pe lună. Preţul ca preţul, că nu ar comenta nimeni nimic, dacă cei lăsaţi în grijă ar şi primi atenţia cuvenită. Numai că dacă mergi din când în când să-ţi vizitezi ruda, care se presupune că beneficiază de asistenţa impusă de vârstă, o găseşti într-un hal fără de hal.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *