R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Scurtișaguri

scurtisaguri* Am publicat noi ceva, la modul serios, despre asfaltarea unor străzi de Jibou. Frate, a fost la mișto! De-acu înainte, orice apare despre locația mai sus menționată, tratați-o ca cum ar fi datată cu 1 Aprilie!

* Aseară, porțiunea de Zalău de la Mol încolo, spre gară, carevasăzică, era sub o perdea de ceață densă. Ori o fi fost smog? Ori o fi înviat fosta zonă industrială? Că terenuri agricole nu sînt pe acolo, așa încît gospodarii inimoși și harnici să-și ardă gunoaiele. Oricum, cei mai fericiți au fost, probabil, blocatarii de acolo.

* Zălăuanii administratori de drumuri și-au călcat pe inimă, probabil pentru prima oară, după cine știe cît timp de zeci de ani, și au asfaltat podul gării cu drum cu tot, pînă la intrarea în Crișeni. Mulțumim din inimă partidului!

* Drumarii care au belit-o, anul trecut, cu dealul Crișeniului, au luat-o, în sfîrșit, de la capăt. Cine știe, poate – poate, capătul ăsta a fi mai bun, pînă la urmă!

* La atîtea semafoare și sensuri giratorii în municipiu, singurul loc care chiar necesita și altceva, decît o zebră ștearsă, a rămas fără nici un fel de atenție. Adicătelea, zona aia de pietoni mai mulți, decît mașini – cea din fața Spitalului. Probabil că se consideră că, orice bai s-ar întîmpla, de genul ceva oase fracturate sau altceva, atelierele de reparații îs aproape.

* Toată lumea e în concedii. Șuții au început lucrul cu norma întreagă. Atenție la buzunare și alte chestii de valoare lăsate aiurea pe la ștranduri.

* Apropo, voi ați observat că orice ai vrea să asculți de pe tubul de muzică, tre să stai cu răbdare și să treci de o reclamă de joc cu tancuri ori alte măgării publicitare? Rău am ajuns. Și, dacă vrei să vezi vreun videoclip mai acătării, ți se bagă sec în gură că zona ta – adică, carevasăzicătelea, România asta ce-i de uie, n-ai acces. Fain. Din ce în ce mai fain. Unii se tot chinuie să ne bage, în timp ce alții nu prididesc să ne scoată. Ca englezii. Fir-ar ei fericiți cu toți indigenii lor cu tot!

* Strada aia cu nume renumit de Andrei Mureșanu, ce duce spre un deal cu nume și mai renumit de Pulii, e tot așa, ca un stand de verificat suportabilitatea direcției. Ar fi, oare, vreo șansă minusculă, ca Dealul Puli să nu se întindă pînă jos, cu denumirea cu tot a străzii Pulii?

* Voi ați văzut poza aia cu o mazăre ridicolă și păroasă, cu slip de ață peste ouă și înconjurat de pițipiți galeșe? Adică mazărea înconjurată, nu ouăle. Dovada vie că nu haina-l face pe om. Nici măcar exteriorul. Cu atît mai puțin interiorul. Mălai să fie frate, că papagalul își găsește apoi urechiușe fragede grămadă de ascultat. Ori, de limbit.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *