R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Scurtișaguri

  • La ieșirea din Zalău către Cluj, undeva dincolo de Centrul Acasă, niște jaloane indică de ceva vreme că șoseaua se rupe. Și tot de ceva vreme șoseaua se tot rupe, banda se tot subțiează și jaloanele se tot mută către interiorul drumului că, deh, vorba aia, până sunt două benzi se poate circula și pe una.
  • Primarele ăsta de Crasna, tare marele și tarele se crede când vorbește de la înălțimea poziției sale cu oamenii din sat, care mai au și ei nemulțumiri bine întemeiate. Că doar nu îi fi mulțumit când te trezești că hăpt în fața casei tale, la 1 metru jumate de gard, când legea zice clar că nu ai voie să amplasezi nimic sub trei metri de proprietatea omului (și numai cu acordul lui), au fost proțăpite niște chioșcuri de lemn care blochează intrarea în curte și au distrus spațiul verde și aleea cu bănci din fața casei. Și pe lângă asta, de ar folosi la ceva, dar nu folosesc la nimic, stau acolo închise în așteptarea lui Mikulás bacsi. Și măcar, dacă tot a făcut-o lată, de ar vorbi frumos, că e ditamai primarele și nu niscai primată ajunsă în poziție bipedă, care acum învață cum stă treaba cu limbajul între oameni de la mai marele birjarilor.
  • Deși pe traseul Zalău – Cluj îs becuri în toate satele, singurul în care se vede ca lumea e  Zimbor. În rest, nu își justifică prezența, că îs de-a dreptul chioare. Poate de aia se și aprind atât de multe focuri pe dealuri, ca să mai vadă  lumea că Sălajul e locuit.
  •  Zălăuanii stau de-acum și așteaptă cu sufletul la gură să vadă ce o să facă Primăria în legătură cu semaforizarea inteligentă ajunsă la cei cinci ani de musai să stea unde a fost pusă, dar care n-ar mai trebui să stea acolo. Ori poate trebuie să ajungă și ea, semaforizarea, la cei șapte ani de acasă, ca să se poată spună că a învățat tot ce e de învățat și e cu adevărat intelijentă.
  • Când se nimerește să fie ocupat la bărbați, și cel în cauză, persoană serioasă și responsabilă (nu zicem cine) simte nevoia să se spovedească, că tot suntem în timpul postului: Măi, dragi oameni, am avut io dimineața o presimțire și mi s-o adeverit, iar io tre’ să mărturisesc că altfel oi fi în păcat, neîmpăcat: Am fost prima dată la femei! A fost frumos, o experiență unică, era curată, avea o mireasmă plăcută de parfum, la un moment dat era un pic umed (cică așa e bine), un pic cam lărguţă, dar m-am simțit bine. Aș repeta experiența.


niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *