Sălajul a făcut exporturi, în primele zece luni ale anului trecut, în valoare de peste 350 mii euro, în creștere cu 8,3 la sută, față de aceeași perioada a anului 2011. Conform datelor Direcției Județene de Statistică Sălaj, județul a exportat materiale textile, produse din fontă, fier și oțel, mobilă și prefabricate. Țările în care aceste exporturi s-au făcut în mod preponderent sînt Italia, Canada, Germania și SUA.
Pe de altă parte, județul a importat, în aceeași perioadă, mărfuri în valoare de peste 215 mii euro, în creștere cu 55 la sută, față de primele zece luni din anul 2011.Interesant de menționat faptul că s-au importat tot materiale textile și produse feroase, dar, mai ales, aparatură și echipament electric audio-video. Țările din care a importat Sălajul au fost Italia, Germania, Polonia și Ungaria.
niciun comentariu