R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Prima lopată oficială la modernizarea stațiilor de epurare Șimleu, Jibou și Cehu

statie-epurare-jiboustatie-epurare-jibou-1

Pe o căldură sfidătoare, care chiar ne-a făcut să vedem cu alți ochi egida sub care are loc reabilitarea sistemelor de apă uzată din Sălaj – „E timpul să prețuim apa!”, azi, la Stația de Epurare Jibou, a avut loc, în cadru festiv, redeschiderea șantierului de lucrări „Reabilitarea și extinderea stațiilor de epurare Șimleu Silvaniei, Jibou și Cehu Silvaniei.
Finanțare europeană și implementat de Compania de Apă Someș SA, cu sprijinul autorităților publice județene și locale, lucrările sînt în valoare de peste 45 milioane lei și vor fi terminate în circa 30 de luni.
Prezenții – conducerea de vîrf a Companiei de Apă, atît din Cluj, cît și din Sălaj, șefi județeni și primari, senatori și alții, au fost rostite cuvinte înălțătoare, așa cum se obișnuiește în ocazii de acest fel.
Ar mai fi de spus că, dacă contribuția nerambursabilă europeană se ridică la circa 74 la sută din valoarea totală a investiției, restul este acoperit de Guvern, autorități locale – Șimleu, Jibou și Cehu, și Compania de Apă.
Un lucru important de reținut – dacă lucrările vor contribui la îmbunătățirea calității mediului, protecția sănătății publice – cerute de UE, cu siguranță aceste modernizări vor aduce și o scumpire semnificativă a serviciilor de apă și canal.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *