Să te iubesc, să-ți fiu naiadă
algă, femeie, râu să-ți fiu
când pleoape grele o să-ți cadă
peste durerea de-a fi viu

Să-ți mușc urechea, să te-nsânger
apoi să suflu peste ea
precum o aripă de înger
aduce-n vise liniștea.

Și să te sorb, sărat ca marea
răsuflet, lacrimă, fluid
și să mă umplu de mirarea
din țipăt aspru și torid

Iar sufletele noastre, mâine,
aș vrea s-o rog pe mama mea
să le amestece cu pâine
-n covată când va frământa.

Te știu, erai un fir de iarbă,
o frunză gri eram și eu
cătând din tine să absoarbă
cromatica lui Dumnezeu.