R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Performanța energetică, încă o găselniță UE necesară la vînzarea-cumpărarea-închirierea imobilelor

certificat-energeticE bine de știut pentru toți cei care au de gînd să-și vîndă apartamentul ori casa sau să-l ofere spre închiriere faptul că mai sînt doar cîteva zile pînă cînd actele legale necesare întocmirii acestui tip de demers pot fi făcute mai ușor, fără să fie nevoie de alte complicații notariale.
Mai exact, 15 iulie este data la care intră în vigoare Legea 159, privind performanța energetică a clădirilor, lege ce obligă proprietarul de imobil să prezinte la notar un certificat de performanță energetică, în cazul întocmirii actelor de vînzare – cumpărare ori închiriere.
De fapt, notarul va fi cel obligat să solicite acest act de la proprietar, iar în cazul în care această hîrtie nu se depune la dosar, actele de vînzare-cumpărare, respectiv de închiriere, pot fi sancționate cu nulitate relativă.
Ar mai exista și posibilitatea ca toate actele de „tranziție” ale imobilului în cauză să fie întocmite fără acest certificat energetic, prin acordul părților, situație ce obligă cumpărătorul ca el să prezinte, ulterior, certificatul, în maxim 30 de zile, la finanțele publice. Evident, pe baza acestui acord, cumpărătorul va fi cel care va suporta toate cheltuielile privitoare la acest demers. Cheltuieli care nu sînt cîtuși de puțin mici, ele depinzînd și de suprafața imobilului în cauză.
Certificatul de performanță energetică se eliberează de către auditul energetic și e valabil 10 ani. El mai cuprinde și valori calculate în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare, cu privire la consumurile de energie și emisiile de CO2, precum și modalități de reducere a consumului de energie al imobilului.
Sub incidența legii de mai sus intră absolut toate clădirile care se contruiesc, se vînd sau se închiriează ori care sînt supuse renovărilor majore. Excepție fac clădirile – monumente arhitecturale protejate, lăcașurile de cult și bisericile, precum și clădirile provizorii din zonele industriale.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *