Niciodată n-am învățat, și nici nu voi învăța vreodată, să plec capul, mut, blînd și întelegător, în fața nesimțirii și a mitocăniei. Probabil că asta va fi cauza neajungerii mele la suprema înălțare budhistă, ca mai apoi să pot privi cu un rînjet de mi se rupe asupra grețoșeniei înconjurătoare. Nu sîntem mulți, gîndiți-vă, mai sîntem doar o mînă de oameni, în țară, care mai pune mîna pe treabă, mai fac un ban – pentru ce? Să ținem în spate toate categoriile de lipitori politici și funcționărime publică. Carevasăzică, oameni ce iau bani publici, ca să fie permanent la dispoziția ta de cetățean care pune umărul ca țara asta să nu fie devorată de căpușe.
Și, totuși…
Poate, mergi la o bancă oarecare, indiferent care, pentru că toate dulcegăriile pe care le vezi la teveu sînt doar pentru cretinii creduli, deci mergi la o bancă să-ți scoți banii tăi, proprii tăi bani, și te îngroapă nenorociții în acte de completat, semnat și timp pierdut aiurea, pînă vine o aprobare de nu știu unde că da, gunoiului ăla i se aprobă să-și scoată banii lui proprii.
Ai nevoie de un act anume, chestie de funcționărime, ești pus pe așteptare, că de, tu ai timp grămadă, oricum belești cariciul toată ziua, timp în care ei, funcționărimea, o belesc fiecare unul altuia, cu precizarea că belitul lor e plătit cu bani publici. Poți plăti, eventual, o taxă de urgență, de vreo cinci ori mai mare, decît cea obișnuită – ah da, să nu uităm că orice mișcare de belit este taxată – și chiar și așa ești pus pe așteptare, pentru că e greu să completezi un act și să-i fuți o ștampilă, chestiile astea cer timp și atenție, depinde cu ce atenție mergi la ghișeu.
Sînt printre noi bătrîni simțiți, pentru că ei au avut bunul simț să crească într-o altă lume, o lume în care au fost învățați ce e respectul, au nevoie de asistență de tot felul, iar cînd îi porți după tine, după fel și fel de acte, indiferent unde, la medici, primării, bănci, înmormîntări, sincer, nu le vine a crede pînă la ce stadiu de depravare a indiferenței s-a putut ajunge. Dar ei nu mai zic nimic. Ei oricum mor și-s măcar împăcați că au apucat să vadă și vremuri mai civilizate.
Mi se mai povestește, tot așa, cu voci flegmatice, de către persoane care au aparținători prin alte zări, cît de mult respect există în acele țări, pentru om. Pentru cetățean. Și mă gîndesc, cu părere de rău, că aici niciodată nu va fi la fel. Dar niciodată.
Folclorul românesc nu doarme. Și face din orice și în orice situație de rahat versuri, prin care încearcă, măcar, să-și mai coloreze în nuanțe de roz amarul care-l copleșește la tot pasul.
„În lumea asta prost făcută/ Cîcații fut în loc să pută/Iară oamenii adevărați/Nu mai pot fute de cîcați.”
Serios, unde vom ajunge? Și, se mai spune despre români că au cea mai mare rată de stresați, depresivi și zombi cu nervi întinși la maxim? Dom`lor, doar asta nu vă doresc. Să aveți parte de oameni de genul ăsta la ghișee. Pentru că vom ajunge să aruncăm cu cărămizi în tot ceea ce însemnă nesimțire. Și cărămizi sînt grămadă. Toată țara e un moloz.