Cînd nimic altceva nu mai contează, decît profitul rapid și mita, atunci consumatorul e sortit pieirii. Dacă subiectul în cauză nu ar fi atît de negru, sincer, mi-ar veni să rîd la zecile de reclame difuzate pe toate posturile, în legătură cu viața sănătoasă și cu hrana adecvată. Dar, pînă la urmă, nici în apa care e recomandabil s-o bei în fiece zi, nu mai poți avea încredere. Cea de la robinet e contaminată la greu, paradoxal, ca să devină potabilă, iar cea din sticle, plată, s-ar putea să fie îmbuteliată din fîntîna cine știe cărui vecin, probabil adevărate oaze sau crescătorii de bacterii.
Dacă vă amintiți, totul a început să iasă la iveală anul trecut, odată cu castraveții din Spania, contaminați cu cine știe ce chestii nasoale. Totodată, cam de un an, doi, a început și isteria vizavi de carnea de pui și porc umflată la greu cu antibiotice. Iar acum, în acest început de an, totul a luat-o razna: pești oceanici cu viermișori, legume și fructe cu pesticide la un nivel inimagibil, peste limită (ca și cum ar exista o limită normală pentru corpul omenesc de a înghiți otrăvuri…), lapte contaminat și pînă și brînză sau caș făcut doar pe bază de apă, sare și e-uri. Am putea să nici nu mai amintim de toate sucurile așa zis ”naturale”, care, evident, îs doar pe bază de cine știe ce coloranți. Ori pîinea cea de toate zilele, pufoasă și burdușită cu amelioratori.
Pică oamenii din jurul nostru, parcă loviți de trăsnet, și toată lumea se miră cum persoane mature se duc dintre noi în floarea vîrstei. Stresul, lipsurile, alergatul zilnic după cele trebuincioase, combinat cu lipsa de mișcare și alimentația nesănătoasă, ne-au condamnat deja la extincție, deși procesul e lent. Dar inevitabil.
Nu mai poți avea încredere în nimeni și nimic. Nici măcar în țăranul acela rumen la față și cu privirea mustind a sănătate, care îți vinde, cică, lactate proaspete la piață. Chiar și ei s-au emancipat deja și amestecă smîntîna și cașul cu cine știe ce alte ingrediente, ca să tragă bine la cîntar.
Iar cînd te gîndești că administrațiile locale și centrale au atîtea organe de control, care ar trebui să ne mențină securitatea alimentației, dar n-o fac, singurul loc sumbru în care te poate duce rațiunea ta de om care trebuie să se hrănească, ca să poată trăi și munci, este nepăsarea, iar asta în cel mai optimist scenariu. Dar cînd, rar, vezi că afaceriști cu alimentația publică sînt doar amendați cu cîteva sute de lei, prinși otrăvind mii și mii de oameni, atunci deja paranoia ar trebui să-și facă loc în toate simțurile tale native de supraviețuire. E sau nu crima în bucate o crimă în masă, un genocid cumplit, lent și mîrșav făcut cu acordul tacit al autorităților?