Bine, mă, am pus-o așa, de titlu, ca să dea bine. O zi? Glumești? O oră, hai, măcar cîteva minute. Te rog. Măcar atît. O clipă, se poate măcar o clipă să mă lași să fiu fericit? Să-mi pot și eu defini starea asta. Să o pot, apoi, împărtăși.
Mă uit în dex și paginile-mi vorbesc de starea aia de mulțumire, satisfacție, beatitudine. Bine. Mulțumit am fost. De multe ori. Fericit nu. Satisfăcut am fost. De unele, altele. Nu mă refer doar la sex. Dar intră tot acolo. Beatitudine? Hai mă, lasă-mă-n amarul meu. De unde atîta stare de beatitudine?
Lennon, cînd era mic, a fost întrebat că ce-ar vrea să fie cînd va crește. Știi ce-a răspuns? Că vrea să fie fericit. Poate e legendă, ce știe un copil despre fericire? Ori, dimpotrivă, poate că știe tot ce noi, adulții, am uitat. Era oare fericit cînd a încasat glonțul ăla? Poate.
Sincer, îs ca o capcană. Și voi ajunge să cad eu în ea. Și e prăpăstioasă. Măcar o să am de unde să mă cațăr afară. Și să fiu mulțumit. Iarăși. O clipă. Că atît durează.
Tipul ăla, Buddha, zicea că a atins o stare, pe care noi am putea-o asemui cu fericirea. Adică înălțarea. Cînd a înțeles că doar renunțînd la tot și la toate va dobîndi liniștea totală. Eu la ce să mai renunț? Acu să renunț și la tine? Oricum nu te am, decît doar în plăsmuirile mele. E bine și acolo. Deci, să renunț la plăsmuirile mele. Să nu mai visez. Asta vrei? Deci vrei să mă termini. Cum să trăiești fără vise? Poți trăi un timp fără mîncare, apă, dar fără vise?
Deci. Ia zi, cum facem? Și nu-mi arăta mie cu degetul oameni și oameni ce zîmbesc, rîd, se nasc și îmbătrînesc firesc, ca și cum ar fi fericiți. Mie îmi trebuie mai mult. Mai altceva. Ce? Păi pe mine mă întrebi ce? Păi zice-se că Tu ai fi Ăla ori care ar trebui să le știi pe toate. Ahhhhh, te-am prins, ehehehheee, măăăăă, actorule, păi nici tu nu știi ce-i aia fericire. Fericirea aia supremă. Fericirea fericire. Că de aia te plictisești și faci mișto de noi. De mine. Și eu de Tine. Ca să fim chit. Ce, crezi că nu-mi pot lua partea?
….
Am făcut un pic de pauză și m-am lăsat pe aripile dorințelor. Cum aș vrea. Ce aș vrea. Un sărut, ca o adiere, de pe buzele ei interzise. Un gîdilat ușor, de la genele ei, ce se contopesc cu ochii mei. O șoaptă. Chiar de nu ar fi un cuvînt, ci o șoaptă, aș ști eu ce înseamnă. Și atunci, da. Aș fi fericit. Un moment întreg, cît o veșnicie. Și mi-ar fi destul. Jur.
Nu? Te faci că plouă? Chiar plouă.
ma plec smerit in fata intelepciunii voastre! 🙂 fericirea voastra ma fericeste si pe mine. e ok asa? 😉
Frumos, frumos de tot!
Pai, raspunsul il stii, ti l-ai dat deja singur, doar, ca si multi altii printre care ma numar si eu, nu iti convine ce trebe sa faci, ce trebe sa dai : tre sa dai tot ca sa obtii tot, nu zic bine?
‘Tipul ăla, Buddha, zicea că a atins o stare, pe care noi am putea-o asemui cu fericirea. Adică înălțarea. Cînd a înțeles că doar renunțînd la tot și la toate va dobîndi liniștea totală. Eu la ce să mai renunț? Acu să renunț și la tine? Oricum nu te am, decît doar în plăsmuirile mele. E bine și acolo. Deci, să renunț la plăsmuirile mele. Să nu mai visez. Asta vrei? Deci vrei să mă termini. Cum să trăiești fără vise? Poți trăi un timp fără mîncare, apă, dar fără vise?’
Buun..
Si mai departe chiar: cerem, pretindem. Vreau sa ma mangaie cu genele.. Fiecare din noi vrea, cere.. De parca Viata ne-ar fi datoare, zau asa! Datoare cu fericirea =))))
Deci lasa visele, lasa asteptarile (acu de fapt la mine tip, bine?) si ia de traieste. Ce vine. Cum vine. Si traind fiecare moment poate o sa reusim sa prindem ce inseamna fericirea, traind-o, nu asa ca oamenii in general, cum zice si Maria, sa realizam ca undeva candva am fost fericiti. Realizeaza ca esti fericit acum. De atat de putin e nevoie 😉
Doar sa constientizezi (ceea ce inseamna in fapt sa renunti la orice alta idee, orice alt vis, sa renunti la TOT, ca sa poti trai. Fericirea. – q.e.d :P)
Spor in clipe, momente, ore, zile, ani! de fericire – caci timpul oricum nu exista, conteaza doar ce traim ACUM, ce simtim acum – ca doar ni se rupe ca am fost fericiti ieri, acu 5 ani sau in copilarie…. clipe, zile sau ani intregi
O vesnica clipa de ACUM…
Fericit pentru o zi….nu ti se pare ca ceri prea mult?!
Existenta fericirii e discutabila. Adica nah! E fix ca praful de pe toba. Dar sunt oarecum obligata sa o recunosc ca sa proclam nefericirea.
Marin Moraru spunea intr-un interviu ceva cu care rezonez pe deplin : prima nu o vei simti niciodata exact cand o traiesti. O vei constientiza dupa ce a trecut si cand o intalnesti pe a doua. Si pe asta, frate, o simti si porti in spate in exact momentul cand te calareste.
Si lasa-l pe Ala in amarul lui…. Tu-l rogi pe Ala sa-ti dea o clipa de fericire cu Aia. Ca…deci, asta vrei. Ca bietu Ala ti-a dat tot felul de clipe in care trebuia sa fi fost fericit. Si eu, sa fi fost in locul Lui, plouam.
E simplu sa fi fericit odata ce-i dai tu definitia ta.
Eu sunt! In fiecare zi cate o clipa. Si fericita si nefericita. Ca altfel nu s-ar putea. N-as putea sa-nchid ochii si sa-mi vina somnul cu visul ala. Cu multe clipe.