Mă doare că țara asta se duce de rîpă. Mă doare că tot ce a fost și a avut vreodată valoare, acum e călcat în picioare. Mă rîcîie, pur și simplu, că europenii ne consideră neam de țigani și hoți, de parcă ei ar fi ditamai bulibașii UE. Mă doare că afaceriștii și politicienii nu se pot gîndi la altceva, decît cum să bage și mai adînc mîna în buzunarele și bogățiile țării, în loc să facă un lucru minuscul, măcar, o dată în viața lor nenorocită, pentru oameni. Și, nu în ultimul rînd, mă doare cum nici eu, dar nici voi – majoritatea dintre voi, oameni mărunți ce sîntem, nu putem face nimic, ca aceste lucruri să se schimbe. Și atît de rău mă doare, și de atît de mult timp, încît am început să mă detașez de toate astea, iar indiferența față de tot și toate îmi tot dă tîrcoale, iar eu, obosit, sătul și scîrbit de atîta iresponsabilitate și mocirlă, deschid ușa, tot mai larg, pentru a o primi și îmbrățișa, ca pe o doză enormă și mortală cenușie a vieții zilnice.
De fapt, în țara asta nu mai există nici urmă de răspundere, la nici un nivel administrativ și nici la cel executiv. Drumarii pot să întindă de contracte cît vor, nimeni nu-i ia la rost. Ba chiar, lumea e mulțumită că, după ani istorici, reușesc să termine o muncă. Care, în cel mai scurt timp, se duce dracului, din cauza incompetenței. Nu e nimeni vinovat. Tăiem la panglici de drumuri și autostrăzi, de se miră lumea de unde naiba atîția kilometri de textile, cînd colo ne rupem mașinile în găurile democratice, construite cu mult fast pe și din bani europeni. În spitale, doctorii și asistenții te tratează ca pe o filă din manual, te împroașcă cu diagnostice aiurea și te fac să-ți cheltui banii pe medicamente experimentale străine, după care, în cel mai bun caz, rămîi cu boala cu care ai mers la ei. Oameni de administrații locale, oameni din întreaga rotiță administrativă se rup în figuri ca să faciliteze contracte pe bani publici, neamurilor și cunoștințelor, după care, noi stăm și ne mirăm de ceea ce lasă în urma lor. Politicienii își aruncă unul altuia vorbe grele și injurii, se fac unii pe alții afaceriști de doi bani și escroci, iar pentru asta mai sînt și plătiți. Oamenii ies în stradă, strigă după ajutor, nemîncați, fără locuri de muncă, fără bani, iar diriguitorii se uită la ei ca la niște lepre. Cei care sînt plătiți să-i înfunde pe cei care mînjesc totul în jurul lor – bungoi grași și înavuțiți, sînt, la rîndul lor, argați, care le ascultă ordinele și le netezesc drumul spre averi ilicite și mai mari.
După 23 de ani de valuri de lăcuste interne, țara arată mai rău și e chiar mai săracă, ca după cotropirile otomane. Inevitabil, mă întreb și poate vă întrebați și voi, cît? cît mai merge așa? Fără viitor?