Încep ex abrupto ca să mă asigur că tinerii cititori nu vor abandona lectura înainte de a prinde esența.  Medjugorje e un loc aparte. De ce spun asta? În 1981, Fecioara Maria s-a arătat, pentru prima oară, unui grup de șase copii, pe unul dintre dealurile din împrejurimi. Acest lucru stârnește curiozitatea tinerilor. Mulți merg acolo ca să experimenteze trăiri excepționale și/sau să înțeleagă de ce se adună atâția tineri într-un loc de rugăciune, când există atâtea alternative cool de a-ți petrece timpul. Anual, se organizează un festival la care participă zeci de mii de persoane laice din zeci de țări, sute de preoți și călugări. E un pelerinaj, durează o săptămână și e dedicat tuturor celor care se simt tineri. Pentru ridurile sufletești se recomandă spovada. Pentru rănile sufletești se recomandă Medjudorje. Acolo se duc „tinerii”, indiferent de vârstă, care caută un răspuns și care vor să panseze o rană, iar trusa de prim-ajutor, aflată la-ndemână,  nu oprește sângerarea.  Răni la tineri?! O, da! Dar cum pansezi o rană pe care nu o poți atinge? N-ai de ales, devii un Toma, și abia apoi te apuci de pansat.  Cine-i Toma? Un tip care n-a crezut că Dumnezeu există până când n-a pus degetul în rănile lui. Deci da, când ești în suferință, te vezi nevoit să faci ceva ca să nu mai suferi, poate să crezi în ceva, poate să te-agăți de o speranță. De ce să suferi când poți să nu suferi, nu? Asta-i logica umană și sunt perfect de-acord cu ea. Există o altă logică, nu umană, care zice că încercările vieții, suferințele, sunt motiv de bucurie. Pe-asta n-o mai înțeleg, dar e firesc, nu face parte din logica umană. Bun, și-acum te-ntrebi: de ce să accept ceva ce nu mi-e accesibil spre înțelegere, mie, ca om?

R. Decartes: „Dubito, ergo cogito. Cogito, ergo sum. Sum, ergo Deus est”
(Mă îndoiesc, deci cuget. Cuget, deci exist. Exist, deci Dumnezeu există.)

Potrivit concepției carteziene, tu, ca om, ești o ființă duală, alcătuită din trup și suflet. Tot ce povestim noi aici e despre suflet, suflet la care ai acces prin intermediul credinței. Credința este o alegere. La baza deciziei de a crede sau nu, stau trăirile care te însoțesc pe culoarul îngust al luării deciziei. Nu poți să crezi atâta timp cât nu experimentezi trăiri autentice, iar ca să experimentezi trăiri autentice, trebuie să crezi. E o spirală în care te învârți la nesfârșit. Decizia de a crede sau nu, îți aparține. Considerând că alegerea a fost făcută în favoarea credinței, putem începe să construim, să întărim credința, apelând la activități și unelte care servesc acestui scop: liturghii, sacramente, palerinaje, mărturii, adorații, în final, un program de rugăciune în care este prezent divinul. Aminteam de pelerinaje, iar Medjugorje este unul dintre locurile de pelerinaj. Nu se umblă în coate și-n genunchi, nu vine nimeni să te tropotească, nu ți se cere să porți batic și țoale pe tine, nu ți se spune că Dumnezeu este un Dumnezeu răzbunător, nu te duci ca să te vadă vecina din rândul trei că te rogi cu patos, nu te duci pentru că tu ai impresia despre tine că ești sfânt, în concluzie, nu-i un loc pentru îndobitocire. În schimb, te duci pentru că nu ești sfânt (altfel ai putea sta în calendar), te duci pentru că ai o speranță, te duci pentru că ai nevoie de înțelegere, iertare și apoi împăcare cu tine și aproapele, te duci pentru că participi la un program de rugăciune atipic, se cântă, se dansează, se împărtășesc experințe de viață, experiențe de credință. Cât vezi cu ochii sunt tineri care au un țel comun. E o altă lume acolo, plină de energie pozitivă. De ce merg tinerii în pelerinaj la Medjugorje?  …Pentru că n-au nimic mai bun de făcut!

Pelerinajul la Medjugorje – un fel de altceva

La fel ca mulți tineri, am primit ideea de a merge în pelerinaj cu o oarecare apăsare. Nu sunt un om străin de biserică, de pelerinaje, însă simțeam că acel loc este destinat persoanelor consacrate, în fine, unei categorii de persoane care înțelege și simte mai profund credința. Eu auzisem de mică de Medjugorje ca fiind un loc de pelerinaj în care se arată Fecioara Maria. Mânată de dorința unei confirmări a existenței divine, m-am trezit la Medjugorje, pentru prima oară, în 2011, și, asemenea lui Toma, vroiam să pun și eu degetul pe o rană. N-am trăit nimic supranatural, dar am primit, pentru prima oară, șansa de a face o spovadă adevărată. E o piatră importantă la fundația creșterii spirituale. Recent, m-am întors din al patrulea pelerinaj la Medjugorje și am adus cu mine câteva suveniruri sufletești.