Cornelia Maniu, una din surorile lui Iuliu Maniu, a moştenit din calităţile mari ale părinţilor Ioan şi Clara Maniu şi ale bunicului ei, vicarul Demetriu Coroianu, îndeosebi devoţiunea religioasă şi nobleţea caritativă. Integrându-se în tradiţia familiei, şi în ea ardea neîncetat făclia dragostei de neam, fapt ce i-a determinat multe suferinţe. Aceasta a fost mai mulţi ani spiritul conducător al societăţilor româneşti feminine din Sălaj, apoi a îmbrăcat haina de călugăriţă sub numele de Sora Cecilia în ordinul Surorilor Franciscane. A iniţiat şi a pus bazele materiale ale unui orfelinat în Şimleu-Silvaniei. A fost arestată, alături de mama sa, după adunarea de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918. În contextul unor circumstanţe misterioase, în 1943 şi-a salvat nepoata bolnavă de cancer. La altarul ei din capela familială din Bădăcin, zilnic, se perindau nevoiaşi aşteptând o mână de ajutor.

„Cocole”- fata cu părul blond-roşcat şi ochi albaştri

Cornelia s-a născut la Şimleu în aprilie 1876. Era alintată în copilarie „Cocole”, avea părul blond-roşcat, ochi albaştri, delicată, subţirică, serioasă, meticuloasă, înclinată spre munca ordonată, iubea muzica, învăţând cu mare sârguinţă pianul, încântându-i nu numai pe cei din familie, ci şi pe muzicienii profesionişti. În anul 1901, tinerii români sălăjeni au organizat o seară culturală pentru a crea un fond teatral. Programul consta într-un concert şi o reprezentaţie teatrală, care s-au ţinut în sala teatrului, la 1 august 1901. În programul concertului o găsim pe domnişoara Cornelia Maniu, care o acompania la pian pe cântăreaţa Adela Trif.
După ce Ioan Maniu s-a pensionat din postul de judecător, Cornelia îi era secretară în biroul de avocat, îndeplinind funcţia cu multă pricepere şi tragere de inimă. Încă de pe atunci s-a dovedit a fi foarte inteligentă, cultă, harnică, în toate cu judecată rece, sănătoasă şi în acelaşi timp plină de bunătate şi dragoste faţă de cei din jur. După moartea tatălui său a devenit mâna dreaptă a mamei sale în mânuirea casei şi a gospodăriei. Pe măsură ce aceasta îmbătrânea, Cornelia prelua tot mai mult cârmuirea casei din Şimleu, economia complicată din Bădăcin, accentuându-i-se tot mai mult rolul de fiică îngrijitoare a mamei sale şi a surorii sale Elena, care aluneca tot mai mult spre neajunsurile bolii.

A fost arestată împreună cu mama sa

Se străduia ca atunci când venea acasă fratele Iuliu Maniu să găsească toate aşa cum trebuie să fie: casa, livada, viile, arătoarele, vitele din grajd, parcul – toate. Şi aşa le găsea. Integrându-se în tradiţia familiei, şi în ea ardea neîncetat făclia dragostei de neam, fapt ce i-a determinat multe suferinţe. După adunarea de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, oamenii lui Béla Kuhn au arestat-o şi pe ea, împreună cu mama sa, Clara Maniu. Au suferit calvarul de insulte şi de mizerii neînchipuite, hărţuite prin Debreţin şi prin Budapesta, până au putut să fie eliberate. Însă nu acesta a fost adevăratul ei drum al Golgotei. În 23 octombrie 1923, la Dealul Ţarinei, în Bădăcin, scrie Actul Fundaţional de instituire al “Fondului Cornelia Maniu, pentru înfiinţarea unui orfelinat de fete în Şimleu Silvaniei”, și în acelaşi scop depune la Banca Silvania suma de 1320 lei. La 1 decembrie 1923 încredinţa Actul Fundaţional Reuniunii Femeilor Române Sălăjene şi cerea ajutor şi conlucrare. R.F.R.S. a decis în unanimitate primirea generosului act, hotărând, ca spre întreţinerea fondului, să facă un apel publicului din Sălaj.
Tot în 1923 a donat Capelei liceului „Simion Bărnuţiu” din Şimleu altarul din lemn
sculptat, care a fost apoi împodobit cu ornamente delicate, desenate chiar de ea şi executate de ţărani din Bădăcin şi Sici.
Iată ce spunea Dr. Ioan Ossian, directorul liceului, la 1 decembrie 1923 odată cu sfinţirea noului altar: “V’am înălţat, iubiţi elevi, acest altar şi pe el pe Christos, acea putere vie şi efectivă, care este însăşi viaţa şi adevărul. Şi voi în zorii fiecărei zi, vă veţi prezenta în faţa lui, vă veţi pleca frunţile până la treptele altarului, ca să vi-o ridicaţi de acolo pururea senină şi strălucitoare.” Pentru fapta sa nobilă a fost felicitată de către episcopul diecezan Dr. Iuliu Hossu, precum şi de către inspectorul şef Gogan, al Inspectoratului Regiunei a II-a şcolară, Oradea Mare.

Alături de mama sa dădea anual ajutor sărăcilor şi orfanilor

O găsim împlicată în viaţa socială, astfel, la iniţiativa Reuniunii de femei, a fost organizată o tombolă în luna februarie 1926, prin care s-a reuşit strângerea sumei de 97.000 lei. Aceştia au fost distribuiţi celor care aveau nevoie mai mare de ajutor. Însă nu erau de ajuns. Au sosit ajutoare nesperate din Vechiul Regat, tot din partea unei societăţii feminine purtând numele „Patru surori anonime”. Acestea au trimis, prin Cornelia Maniu, suma de 20.000 lei.
Alături de mama sa dădea anual ajutor sărăcilor şi orfanilor, constând în alimente, lemne
de foc, iar din farmacia familială sute de nevoiaşi primeau medicamente.
Din copilărie s-a dovedit a fi foarte credincioasă, o cotitură deplină i-a făcut cale vieţii
atunci când a luat vălul de călugăriţă franciscană, cu numele de Sora Maria Cecilia. În firea ei se împleteau armonios două trăsături: o mare energie şi putere de muncă, iar pe de altă parte o bunătate, un altruism şi o duioşie fără margini.
Depune Voturile solemne (jurămintele de ascultare, sărăcie şi castitate) în 19 aprilie 1936, la Dealul Ţarinei, în prezenţa episcopului de Oradea, Valeriu Traian Frenţiu. În aceeaşi zi, a împodobit o icoană a Fecioarei Maria cu toate bijuteriile pe care le avea, ca semn al dezlipirii de Sora Maria Cecilia (n.Cornelia) în grădina casei părinteşti, la Bădăcin, împreună cu fratele său, Iuliu Maniu , familia protopopului Valentin Coposu (inclusiv Corneliu Coposu) şi Elena Barnuţiu (verişoara lui Iuliu Maniu)
A avut permisiunea din partea episcopului să locuiască la Dealul Ţarinei, cu excepţia
perioadei de „Exerciţii spirituale”, pe care aşa cum o cereau regulile ordinului călugăresc era obligată să le facă într-o mănăstire franciscană. A mai lipsit în cei patru ani în care Sălajul a fost sub ocupaţie maghiară, atunci şi-a găsit refugiu la călugăriţele din congregaţia „Maica“. Se bucură de o autoritate deplină atât în familie, cât şi în cercul de apropiaţi. Dorinţele ei erau exprimate totdeauna delicat, bine intenţionate şi fiind mereu cârmuite de înţelepciune.

„Înainte de a o opera să i se mai facă încă o dată un control“

O întâmplare plină de mister se petrecea în 1943, când Sora Cecilia se afla în mănăstirea de la Blaj. Nepoata ei, Livia, a fost diagnosticată cu cancer de către medicii de la spitalul din Sibiu. Exista o singură soluţie, şi una grabnică: intervenţia chirurgicală. Toţi membrii familiei, în frunte cu Iuliu Maniu, au fost de acord. Anunţată la telefon, Sora Cecilia a răspuns: „Vreau să fiu necondiţionat de faţă. Amânaţi operaţia. Eu voi sosi la voi mâine seară, vineri”. Sora Cecilia a sosit după cum a promis, însă cu o nouă dorinţă: “Înainte de a o opera să i se mai facă încă o dată un control Röntgen”. Au tăbărât cu toţii, inclusiv Iuliu Maniu, cu argumente. În zadar. Sâmbăta s-a făcut, în zâmbetul profesorilor, noua cercetare, apoi au fost developate plăcile. Luni dimineaţa noile fotografii nu mai arătau nici urmă de ţesut canceros, iar pentru siguranţă s-au mai făcut alte două rânduri de fotografii, toate arătau acelaşi lucru: nici urmă de leziune.
Membrii familiei au rămas adânc impresionaţi şi recunoscători Surorii Cecilia. Viaţa ei s-a scurs în cucernicie, în dragoste pentru aproapele, în fapte de caritate faţă de toţi cei care se apropiau de ea în suferinţă.

Ea era parcă chemată de Providenţă să facă din Dealul Ţarinei loc de pelerinaj

Într-o cameră a casei din Dealul Ţarinei a făcut o capelă, cu altar şi iconostas cioplit, cu toate cele trebuitoare cultului. Acolo îşi petrecea multe ore în rugăciune. În duminici şi sărbători mergea preotul din sat şi celebra Sfânta Liturghie. Se umplea capela de oameni: servitori, rudenii din sat, ori oaspeţi ocazionali. Unii neîncăpând, ascultau sub umbra castanilor bătrăni sau pe veranda cea mare.
Ajuna trei zile pe săptămână şi nu mânca nimic, nici măcar nu bea un ceai gol, apoi în
fiecare seară se culca după miezul nopţii, după împlinirea programului religios, ca dimineaţa să se trezească foarte devreme. Ziua toată muncea, în afara orelor de devoţiune, şi cu toate acestea era pururea senină şi neobosită: “ea era parcă chemată de Providenţă să facă din Dealul Ţarinei loc de pelerinaj, unde se află totdeauna balsam pe rane sufleteşti şi fizice. Copii şi mame din toate părţile judeţului Sălaj vin zilnic să-i ceară ajutor, sfaturi, mângăieri şi leacuri.”
În 1947 a început şi tragedia Surorii Cecilia. A zguduit-o procesul şi apoi condamnarea fratelui său Iuliu Maniu, ştirile despre tratamentul neomenesc la care era supus, imposibilitatea de a avea legătură cu el măcar prin scrisori. Însă tare în credinţă, a înfruntat durerea şi a supus voinţei deznădejdea. Curând a fost supusă diferitelor şicane şi persecuţii. A fost condamnată şi ţinută în temniţa din Zalău, în celulă cu hoaţe şi depravate. A ieşit de acolo zdrobită trupeşte, însă au urmat alte lovituri: vestea că Iuliu, iubitul ei frate, nu se va mai întoarce, apoi izgonirea din casa strămoşească din Dealul Ţarinei. A cerut autorităților comuniste lămuriri asupra locului unde a fost îngropat fratele ei, i s-a răspuns lapidar că a fost înmormântat în “groapă comună”. S-a refugiat în Şimleu, la verişoara ei Cornelia Erdeli (Nelica). Aceasta avea în Şimleu, lângă fosta Mănăstire a Minoriţilor şi în apropierea bisericuţii acestora, o căsuţă. Acolo
s-a adăpostit Sora Cecilia, în mizerie şi în lipsuri mari. Din Bădăcin, veneau peste deal, pe ascuns, să-i aducă de mâncare, până când un om al securităţii care păzea poarta le-a interzis accesul.

Campanie pentru reabilitarea Casei Memoriale Maniu

Sora Cecilia, a trecut din viaţa aceasta în ziua de 6 februarie 1956, la vârsta de 80 de ani. A fost înmormântată în cimitirul catolic din Şimleu, alături de mormântul bunicii ei, Iuliana Coroianu n. Pop. În anul 2000, osemintele i-au fost strămutate în necropola familiei de la Bădăcin. Amintirea „Preacuvioasei Sore Cecilia” dăinuieşte vie şi plină de veneraţie în lumea sătenilor din Bădăcin şi a multor sate din Sălaj, ca şi în viaţa tuturor celor care au cunoscut-o.
Pentru că Bădăcinul a cunoscut nu doar un Om, ci mulţi Oameni, pentru că acolo, casa care i-a strâns sub acoperişul ei încă se împotrivişte cu ultimele puteri distrugerii şi uitării, am demarat o campanie ca să salvăm o filă de istorie naţională. Ca să legăm şi noi, generaţia curentă, lucruri bune de cele înfăptuite de cei de dinaintea noastră.
În ultimele 4 luni şi jumătate am reuşit să adunăm banii necesari demarării lucrărilor de susţinere a fundaţiei Casei lui Maniu, suma fiind de peste 42.000 de lei. Banii s-au strâns în urma unui număr de 75 de donaţii în lei, euro, dolari sau lire de la români din Sălaj, din ţară şi din străinătate, români din diferite categorii sociale, fundaţii, firme şi instituţii publice, români pentru care spiritul civic şi istoria naţională mai înseamnă ceva.
În continuare se va trece la obţinerea avizelor necesare începerii lucrărilor şi la contactarea unei firme specializate. Campania publică „Salvaţi Istoria Naţională, Salvaţi Casa lui Iuliu Maniu din Bădăcin!“ continuă, întrucât după lucările de susţinere a fundaţiei a clădirii, care presupun subzidirea acesteia, trebuie refăcut acoperişul, care în momentul de faţă este atât de degradat încât apa pătrunde în interior la fiecare ploaie şi se înfiltrează în pereţi şi pardoseală.

Doritorii pot să sprijine acest proiect, donând în conturile:

Lei: RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400
Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730
Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com

deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu-Silvaniei, jud. Sălaj