…Ca un făcut, azi dimineaţă, cînd m-am apucat să lucrez la materialul ăsta, la Jibou se luase apa (miercuri, 27 februarie, pentru cei care ar crede că dau acest amănunt, doar ca să dau culoare materialului). Cînd a venit, furibundă prin robinete, era de o culoare maronie şi împuţită.

Bidonieri am fost, bidonieri sîntem încă

Ai fi crezut că, după atîţia ani de campanii politice, în care apa potabilă se folosea ca argument forte pentru atragerea voturilor maselor, s-ar fi ajuns la oareşce îmbunătăţiri în sistem. Başca toţi banii băgaţi în reabilitarea reţelelor de apă şi pentru îmbunătăţirea potabilităţii apei de la Vârşolţ. Dar, nimic nu s-a schimbat: zălăuanii pot fi văzuţi şi azi, la Tip Top, sau la cişmelele din centru, la curgătoarea din faţa Prefecturii, la Astralis sau pe Crasnei, sau pe Sărmaş, ba chiar şi pe Meseş, stînd la cozi, tăcuţi, cu bidoanele după ei. Iar asta, indiferent de ora din zi sau noapte, ei stau cuminţi să le vină rîndul la cişmea, şi durează al dracu’ de mult, dat fiind că fiecare vine cu mai multe bidoane de 5 litri.
Singurul lucru care s-a schimbat e doar apariţia plăcuţelor la cişmele, pe care scrie, de obicei, că apa de acolo are amoniacul peste limită, în rest se poate bea. Nu contează, bidonierii stau şi îşi aşteaptă resemnaţi rîndul la ţeavă, plimbîndu-se apoi cu bidoanele prin oraş – o imagine care, după atîta timp, ar putea să reprezinte deja un brand al municipiului.
Cu siguranţă, ştiţi cu toţii încercările oficialităţilor de a rezolva penibila situaţie din oraş, dar, probabil, nu ştiţi că, şi în prezent, ideea unei noi aducţiuni de apă este doar la stadiul de vis.
Totul a început prin anii 90, cu ideea aducţiunii de la Ciucea.

Ciucea – de-acu, istorie

Ideea aducţiunii apei de la Ciucea – Crişul Repede a apărut prin 1994, moment în care a fost înfiinţată şi SC Gospodărie Comunală SA – regia judeţeană de apă, societate născută din fisiunea fostei Publiserv SA, pe atunci regia municipală de apă. De fapt, Gospodărie Comunală SA a luat fiinţă tocmai pentru a rezolva problema aducţiunii de apă de la Ciucea. Timp de mai mulţi ani, regia judeţeană a tot tatonat terenul prin proiecte de fezabilitate, venind, în cele din urmă, cu un calcul estimativ pentru aducţiunea de la Ciucea, în valoare de circa 38 de milioane euro. Odată cu primii paşi făcuţi în acest sens, s-a trecut la identificarea unor posibile surse de finanţare. Astfel, în 1998, au fost stabilite contacte cu consorţiul Lemna International IMC, cu Eximbank USA şi cu Lionesse Degressau, dar pe fir a intrat şi o firmă franco – ungară. Deoarece prea multe firme se băteau pentru finanţare, iar ofertele efectiv curgeau, BRD a propus realizarea unei grile comune pentru toţi ofertanţii. Astfel, în 2000, s-a ajuns la o înţelegere între Eximbank România şi Eximbank Ungaria, acordîndu-se, în principiu, primirea şi rambursarea creditului necesar realizării proiectului, dar, culmea, prin credit acordat guvernului maghiar, care să vireze banii celui român. În cele din urmă, totul s-a năruit, din cauza garanţiilor guvernamentale cerute, situaţie cu care guvernul român nu a fost de acord.
Spre sfîrşitul istoriei aducţiunii de la Ciucea s-a mai încercat şi o soluţie pe linia finanţării alocate de UE reconstrucţiei ţărilor afectate de războiul din fosta Iugoslavie, însă şi această posibilitate a fost abandonată.
Acum, la 10 ani de cînd proiectul aducţiunii apei de la Ciucea a picat, iar orgoliile s-au mai estompat, se ştie că politicul a fost unul din motivele de abandon. Proiectul Ciucea era “copilul” CDR-ului şi se ştie că pe atunci, la judeţ aveam o conducere de coaliţie PNŢCD-UDMR. Pe de altă parte, aducţiunea de la Ciucea ar fi rezolvat doar problema Zalăului, în timp ce celelalte oraşe din judeţ au şi ele mari probleme în asigurarea necesarului de apă potabilă locuitorilor.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Csoka Tiberiu, implicat pe atunci în proiect pe filiera UDMR – ce sprijinea proiectul, îşi aminteşte că pe toată povestea “Ciucea” au fost cheltuiţi circa 5 miliarde de lei – bani de atunci, pe planuri şi proiecte de fezabilitate, încercîndu-se realizarea proiectului pe un parteneriat public-privat.

Aducţiunea de la Gilău, 10 ani de istorie, tot la stadiul de “dacă”

Schimbîndu-se conducerea judeţului de la CDR la PSD, socialiştii au luat, din nou, în braţe problema apei, venind cu ideea realizării unei aducţiuni de la lacul de acumulare Gilău – Cluj, un proiect ce ar asigura apa potabilă pentru toate oraşele din judeţ, cît şi pentru satele care ar fi în traseul conductei. Oricum, teoretic, s-a luat în considerare realizarea unor bucle, prin care să se asigure alimentarea cu apă pentru tot Sălajul, avînd în vedere că judeţul Cluj are, de ani buni, surplus.
Chiar pentru început, e interesant de menţionat faptul că, în 2002, guvernul Năstase a scos o hotărîre – HG 1315/20.11.2002, privind realizarea obiectivului de investiţiii “Alimentare cu apă a localităţilor Zalău, Şimleu Silvaniei, Jibou şi Cehu Silvaniei din sursa Gilău-Cluj, prin parteneriat public-privat. Deci, startul ar fi fost bun, însă, acum, la peste 10 ani de la această Hotărîre, batem şi acum pasul pe loc.
Trebuie, neapărat, să amintim şi SAMTID-ul de reabilitare a canalizării şi reţelelor de apă, un program ce a demarat prin 2005, pas ce a dus la apariţia Asociaţiei de Dezvoltare a Infrastructurii Locale şi a Companiei de Apă Someş – Cluj, pentru că finanţarea era una regională, deci nu se putea realiza doar cu forţe proprii. Şi, de acest pas era nevoie, pentru că, înainte de a realiza o aducţiune de proporţii, e nevoie, mai întîi, de rezolvarea problemelor legate de conducte vechi şi pierderi de apă.
Prima consultanţă pentru proiectul Gilău a apărut în 2006, realizată de consorţiul firmelor MVV Consulting şi SHER Ingenieurs Conseils. Să ne amintim, era înainte de aderare, iar finanţarea mergea pe ideea fondurilor de coeziune.
În 2007, am început să avem deja cifre clare pentru realizarea proiectului, şi anume 130 de miliarde de euro, pentru proiectul regional Cluj-Sălaj, din care Sălajului i-ar fi revenit suma de 65 de miliarde. A apărut şi ideea de investitori, respectiv Inframan Austria – pentru partea de masterplan, şi Consilier Construct Bucureşti, pentru studiul de fezabilitate. Toate păreau roz şi cu un început spre bine, însă, în 2007, ministrul Sulfina Barbu, a închis gura sălăjenilor, cu sentinţa că proiectul este imatur pentru fondurile structurale şi că discuţiile cu privire la aducţiune se vor putea relua prin 2013.

2013, prezent

Dacă prin 2002, pentru realizarea aducţiunii de apă de la Gilău se vehicula o sumă de 42 miliarde de euro, acum, costurile s-ar ridica la 80 de miliarde.
Vicepreşedintele Csoka ne spune că există un masterplan pentru proiect, dar e acelaşi cu cel din urmă cu 6 ani, iar acesta va trebui revizuit. Pe baza acestuia, va trebui revizuit şi studiul de fezabilitate, iar doar apoi vom putea vorbi de un proiect de execuţie. Revizuirile în cauză ar consta chiar în buclele de care vorbeam mai sus, pentru a da posibilitatea tuturor localităţilor de pe Valea Someşului, Valea Crasnei etc de a se racorda la magistrală. Partea bună este, din cele zise de vice, că judeţul nu a cheltuit, pînă acum, nici un ban pentru aceste planuri şi nici nu va cheltui, dat fiind că totul a fost asigurat de Ministerul Dezvoltării şi Finanţelor (circa 300 de milioane euro ). Partea proastă e că proiectul este depus spre finanţare POS Mediu şi, deşi ar fi cuprins în bugetul 2015-2020, există probleme, atît pe partea europeană, cît şi bîlbîieli pe partea română. “Cînd va exista un buget european pe perioada amintită, fiecărei ţări li se vor împărţi bani pe axe, după care se va depune proiectul spre aprobare, iar în cazul în care cîştigăm, vom avea finanţarea necesară”, spune vicele Csoka.
Politicul este însă cel ce ne va îngropa toate speranţele. Preşedintele CJS, Tiberiu Marc, spune că proiectul Gilău ar fi prezent, atît în scenariile optimiste de realizare, cît şi în cele moderate ori chiar pesimiste. “Decizia de finanţare se va putea lua doar după ce vor fi cunoscute sumele alocate României pentru POS Mediu, ceea ce ar putea fi undeva pe la sfîrşitul anului 2013”, a declarat Marc. Singura problemă este că România nu are, în acest moment, negociată nici o sumă pentru POS Mediu, deci, la ora actuală, este chiar improbabilă primirea unei finanţări sectoriale pe mediu.

Rămîne cum am stabilit: adică n-am stabilit nimic

Parcă nici nu e bine să îţi faci iluzii în privinţa realizării, vreodată, a aducţiunii Gilău. Ori, dacă asta nu se va concretiza, ce rost mai are regionala Companiei de Apă Someş – Cluj? În condiţiile în care apa de la robinete este aşa cum este, tratată în fel şi chip cu tot tabelul lui Mendeleev, este chiar ciudat să plătim pentru ea, ca şi cum din robinete ar curge apă Perrier. Oraşele sînt cum sînt, situaţia nu poate fi schimbată, deşi şi aici oamenii umblă pe la cişmele sau pe la fîntînile celor care locuiesc pe la case. În schimb, sătenii nu sînt deloc bucuroşi de posibilitatea de a fi conectaţi la o reţea publică de apă. Majoritatea satelor au rezolvat problema prin aducţiuni proprii, artizanale, ori oamenii au fîntîni. Acolo nici nu se concepe să plăteşti mii de lei pe apa care îţi vine, la urma urmei, gratis la robinet. Aşadar, ar fi mai bine să stăm cu ochii pe Vârşolţ şi la încălzirea globală.