Am un coșmar. De zile întregi. Nu de ăla de noapte, nu dau doi bani pe cartea viselor și pe subconștientul lui tata Freud, că de cîte ori visai un car de bani și nici măcar un rahat mai răsărit nu mi-a fost dat să primesc. Deci, de ăla de zi cu zi. Coșmar. Că-mi pierd degetele. Indiferent cum, o pareză, artrită, ori mi le tai din greșeală. Și Doamneeeee, fără degete nu poți sta. Gîndește-te doar la cel arătător, pai, dacă nu-l mai ai, cu ce mai dai ordine? Cum arăți spre cineva acuzator? Ori cel mijlociu, de i se mai zice și ăl căutător? Cu ce mai explorezi mirificele taine ale anumitor organe femeiești, vorba ceea, cît ai degete și limbă, legea țării nu se schimbă. Ori ălalalt, de după, cum zicea și tipul de la Holograf, de ți-am dat un inel, să-ți bagi ceva în el? Sau, la o adică, depinzînd de profunzime, se poate folosi laolaltă cu cel mijlociu, ca agent ajutător. Oh da, ăl mijlociu, păi, dacă nu-l mai ai, cum să mai poți transmite printr-un simplu gest, știți voi care, atîtea emoții, gînduri de bine și trimiteri spre zone mai calde? No, zi și tu….Ei, și ăl mic deget, că de ești domnos și musai nevoie mare să te scarpini, o faci cu rafinament, ca pe vremea aristocraților, ce, ați văzut voi vreun domn bine scărpinîndu-se cu tătă mîna pe la prohab? Ori în cur?
Și, cum nu mă lasă coșmarul ăsta în pace, am început să mă interesez pe la diferite agenții de asigurare, să văd cam de unde bate vîntul. Că dacă J. Lo a putut să-și asigure fundul, că de, și vaiiiii, are, într-adevăr, un funduleț de milioane, ce-i aduce pîinea cea de toate zilele, eu de ce nu mi-aș putea asigura dejtele? Că dacă s-ar întîmpla ceva, mi-aș putea pune proteze de alea ca în Terminator, pac-pac, o dată la două săptămîni cîte un pic de ulei, și totul merge ca uns.
Omule, am picat pe jos cînd am auzit că totul se poate asigura. Deși, deocamdată sportivii sînt ce-i ce-și asigură obiectul muncii. Că s-au făcut polițe pe vreun picior sau mînă. Ori nas. Asta la boxeri, că ei o cam iau la freză. Picioarele, la fotbaliști. Păi da, cum să mai faci bani ca fotbalist, fără picioare? Că doar nu poți juca fotbal, cînd ești ca melcu.
Și acu, de am trecut peste grija asta înspăimîntătoare, cu degetele, mă gîndesc să-mi mai asigur ceva. Probabil că va trebui evaluat, să-și dea cu părerea agentele, cam cît merită. Vorba aia, plafonul maxim de asigurare. Că o face pînă-n plafon, aia-i sigur. Că viața noastră-i simplă. Dejte și sculă să ai și ești fericit pînă la adînci bătrîneți. Cînd nu mai mere una, ai alte zece. Neobosite. De limbă nu mai vorbesc. E bine mersi, mi-o mai mușc eu, dar o mai mușcă și altele. Hai că e bine. Mnoh, hai că am fugit să-mi fac polițele.