În memoria lui Iuliu Maniu

Încătuşate-ntre ziduri tăcute şi reci
ca într-o lume îngheţată-ntr-un bloc,
cărămizile se tânguie, plâng.
Lacrimi roşii se scurg în pământ;
e sângele spălat de ploaie
din inima lor ruginită de foc,
pe care biciul timpului a reuşit s-o înmoaie.

Inima domnului Iuliu mai bate şi acum, arar,
în zidurile îngheţate şi triste;
Ea nu a-ncetat să bată,
ca un ceas al speranţei pentru neamul românilor lui,
niciodată.

Într-o zi vom frânge frigul din cărămizile ude;
Le vom duce la soare
să le spele trecutul cu lumină,
și ne vom aminti şi vom plânge;
Căci domnul Iuliu Maniu ne-aude.
Îi vom simţi din nou aproape inima lui mare.
Pacea va coborî lin pe fruntea-i bătrână.