Pentru că manifestările care implică un public numeros reprezintă oportunităţi pentru infractori, 160 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj vor fi angrenaţi în misiuni de ordine publică, în cele patru zile de m...
Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj în colaborare cu instituţiile abilitate au organizat, miercuri, 29 iulie, ora 10:00, pe platoul din faţa sediului Prefecturii Sălaj, ceremonialul dedicat Zilei Imnului Naţional. Ziua de 29 iulie a fost ...
În perioada 30 iulie – 3 august (ora 4), cu ocazia Zilelor Cetății, traficul rutier din municipiul Zalău va fi blocat pe următoarele sectoare de drum: - joi, 30 iulie, începând cu ora 8 – str. 9 Mai, segmentul din fața Casei de Cultură...
O nouă descoperire deosebită a avut loc, în această lună, la castrul roman Porolissum de la Moigrad. Este vorba despre un sarcofag roman din calcar, descoperit întâmplător, cu prilejul lucrărilor din cadrul proiectului de restaurare iniţiat...
În perioada 30.07.2015 (ora 08.00) – 03.08.2015 (ora 04.00), programul și traseele autobuzelor și microbuzelor s S.C. Transurbis S.A. vor suferi modificări după cum urmează: Linia 22, 6 și 6 barat Tur: Brădet – Corneliu Coposu – s...
Biblioteca Judeţeană Sălaj „I.S. Bădescu“ şi Asociaţia Prietenii Bibliotecii organizează mai multe activităţi cu ocazia Zilelor Municipiului Zalău 2015 şi a Festivalului Roman Zalău Porolissum. Astfel, în perioada 31 iulie - 2 august...
Amatorii de sport şi mişcare în aer liber au ocazia să ia parte sau pur şi simplu să privească activităţile sportive ce se desfăşoară, în această perioadă, 24 iulie - 2 august, cu ocazia Zilelor Cetăţii, în Zalău. Astfel, progra...
Consiliul Judeţean al Elevilor Sălaj, împreună cu Group of the European Youth for Change, au organizat sâmbătă, 25 iulie 2015, prima activitate din cadrul proiectului „Tinerii - parte a comunităţii europene ”. Cu această ocazie, tinerii...
Consilierii judeţeni au aprobat la finele săptămânii trecute, în cadrul şedinţei lunare, suma de 6 milioane de lei pentru achiziţionarea unui aparat pentru Investigaţie prin Rezonanţă Magnetică Nucleară (RMN). Suma provine din bugetul p...
Duminică, 2 august 2015, începând cu ora 15, va avea loc Serbarea omagială „Mihai Viteazul” de la Guruslău, eveniment organizat de Primăria comunei Hereclean, Instituția Prefectului Județului Sălaj, Consiliul Județean Sălaj, Centrul de...
Invitatul surpriză la concertul ce a avut loc joi, 23 iulie, în Piaţa Unirii din Cluj, în cadrul Întâlnirii Naționale a Tineretului Catolic (INTC), a fost sălăjeanul Ovidiu Lazăr, primul român care a cântat recent în faţa Papei Francisc...
În fostul oraş Porolissum, aferent castrului cu acelaşi nume, de la Moigrad, într-o zonă mai puţin explorată până în prezent, a fost descoperită o clădire monumentală din perioada Imperiului Roman, cu o lungime de 40 de metri şi o lăţ...