Acţiunea ciclomoşilor va avea loc şi în acest an la Zalău. Astfel, un grup de biciclişti cu suflet, care pun mână de la mână de câţiva ani încoace pentru a face pungi cu cadouri, vor organiza, sâmbătă, 17 decembrie, o nouă acţiune ...
Pentru a veni în sprijinul persoanelor cu drept de vot, care nu își pot exercita dreptul din cauza actelor de identitate cu termenul de valabilitate expirat, Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor din Șimleu Silvaniei va f...
Data de 9 decembrie a fost declarată de Organizaţia Naţiunilor Unite Ziua Internaţională Anticorupţie, ca mijloc de conștientizare, pentru oamenii din întreaga lume, al acestui fenomen asupra cetăţenilor şi a societăţii. Potrivit primul...
Persoanele cu drept de vot care nu au un act de identitate sau care au actul de identitate expirat vor putea intra în posesia acestuia inclusiv în zilele de sâmbătă, 10 decembrie, și duminică, 11 decembrie, pentru a-și putea exercita dreptul ...
Pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, preşedintele senatului universităţii „Babeş- Bolyai“ Cluj- Napoca va susţine joi, 8 decembrie, ora 17:00, conferinţa cu tema „Criza antropologiei şi criza mondială sau Pledoarie pentru omul întreg“,...
Tenorul sălăjean Sergiu Chirilă îşi lansează albumul de colinde „În dar de la Dumnezeu”, joi, 8 decembrie, de la ora 18:00, în Clădirea Transilvania. Intrarea se face pe bază de invitaţie. Cu această ocazie, Sergiu Chirilă îi va...
Marţi, 6 decembrie, de la ora 10:00, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a Judeţului Sălaj din municipiul Zalău va avea loc o nouă întâlnire cu contribuabilii. Cu această ocazie, reprezentanţii AJFP Sălaj vor prezenta aspecte legate ...
Cu prilejul închiderii anului Milostivirii, Preasfinția Sa, episcopul Virgil Bercea, s-a aflat la Biserica „Sfânta Treime” din Șimleu Silvaniei pentru a realiza ritualul de închidere a Porții Sfinte, un gest simbolic pentru sfârșitul celu...
Cu prilejul Zilei Internaționale a Voluntariatului, care se sărbătorește la data de 5 decembrie, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Șimleu Silvaniei lansează un proiect care le propune elevilor de liceu să se impli...
Parohia Greco-Catolică „Sfânta Treime” din Șimleu Silvaniei organizează duminică, 4 decembrie, un spectacol caritabil de Crăciun, care are scopul de a strânge fonduri pentru tinerii care participă la activitățile organizate în Protopop...
Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău a finalizat recent lucrările de extindere, reabilitare şi modernizare a Ambulatoriu integrat de specialitate, proiect cu o valoare de circa opt milioane de lei, sumă asigurată integral din bugetul Consiliulu...
Ansamblul de Muzică Tradițională Românească „Icoane”, condus și instruit de către prof. dr. Ioan Bocșa și lect. univ. dr. Alina Stan, va susține un concertul de colinde „Concertul de iarnă – Colinde transilvane”, marți,6 decembr...