Colaboratorii şi partenerii cei mai activi ai Bibliotecii Judeţene Sălaj, precum şi copiii care s-au remarcat la activităţi sau concursuri în perioada 1 iunie 2012- 30 mai 2013, vor fi premiaţi, evidenţiaţi şi omagiaţi de către conducerea şi personalul bibliotecii, joi, 30 mai, începând cu ora 13:00, la la sala de lectură a bibliotecii. Acţiunea intitulată “Cunoaşterea dăruieşte aripi” se află la cea de a patra ediţie, iar principalele activităţi premiate vor fi: Cel mai prolific cititor, Cinefilii, Crăciunul în colinde şi obiceiuri româneşti, Clubul Degetele Vesele, Cu visele-n zbor!, Instigare la lectură, Promovarea şi păstrarea tradiţiilor, Personalităţi marcante ale judeţului Sălaj, Împărăţia basmelor.
În cadrul acţiunii vor fi evidenţiate şi parteneriatele cele mai importante realizate cu şcoli din judeţul Sălaj.
niciun comentariu