19 autorități publice locale au semnat, cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Admnistrației Publice, 26 de contracte de finanțare pentru continuarea unor lucrări demarate în cadrul unor programe anterioare, respectiv, alimentări cu apă, canalizări menajere și de reabilitare de drumuri, toate subprograme sub egida „Modernizarea satului romînesc”. Valoarea acestor lucrări de finanțare se ridică la peste 9 milioane lei.
Potrivit biroului de presă a Consiliului Județean Sălaj, mai bine de jumătate din această sumă va merge spre comunele Vârșolț, Almașu, Pericei, Treznea, Fildu de Jos, Letca, Hida, Benesat, Creaca, Meseșenii de Jos și Mirșid, pentru continuarea unor lucrări de alimentare cu apă. Camăr, Letca, Pericei și Rus vor primi aproape 1,5 milioane, pentru lucrări de canalizare și alimentare cu apă, iar Dragu, Ileanda, Crasna, Someș Odorhei, Meseșenii de Jos,Camăr, Plopiș, Treznea și Fildu de Jos vor beneficia de peste 2 milioane, pentru drumuri comunale.
CJS a primit peste un milion, pentru reabilitarea DJ 108A, Bogdana – Agrij. Așa cum a mai anunțat președintele CJS, Tiberiu Marc, anul acesta nu vor exista fonduri pentru lucrări noi. „Prioritare sînt lucrările executate și neplătite și lucrările ce se pot finaliza”, a spus Marc, mai adăugînd că nu încurajează nici o autoritate locală să angajeze lucrări cu valoare mai mare, decît sumele aprobate.
niciun comentariu