Badea Oros, sau şi mai simplu, badea Văsălică, cum îl ştiu sătenii din Bădăcin, un om cald, povestitor şi cu frică de Dumnezeu, unul din puţinii oameni în viaţă care au apucat să-l cunoască pe Iuliu Maniu şi povestea despre marele om politic, cu atâta drag, oricui stătea să-l asculte, s-a stins, astăzi, din viaţă la vârsta de 88 de ani. Înmormântarea va avea loc, duminică, 19 mai în cimitirul vechi din Bădăcin, la ora 14:00.
Mulţi din cei ce au trecut prin Bădăcin și au urcat pe Dealul Ţarinii pentru a vizita conacul lui Iuliu Maniu sau pentru a participa la vreuna din ceremoniile dedicate „Sfinxului de la Bădăcin“ au avut ocazia să-l cunoască şi să-l asculte pe Badea Oros depănând amintiri. Trecut bine de 80 de ani, badea Oros povestea cu glas clar şi răspicat, din care răzbatea emoţia retrăirii acelor clipe din copilarie, emoţie împărtăşită de la primele cuvinte şi de cei din jur, de zilele de şcoală în care Iuliu Maniu îi vizita în timpul orelor, se interesa de învăţătura lor şi le oferea apoi bomboane, mai multe sau mai puţine, în funcţie de sârguinţă, îndemnându-i la învăţătură.

„L-am cunoscut pe excelenţia sa…”

„Dragii mei poporani, vreau să vă spun că l-am cunoscut pe excelenţia sa prin 34-35. În vremea aceea eram pe clasa a IV-a primară şi eram anunţaţi când venea în vizită Iuliu Maniu. Învăţătorul ne spunea – vine doctorul Iuliu Maniu, să fiţi atenţi, când li-ţi videa că are mâna pe răscheia uşii, să vă ridicaţi şi să-l salutaţi cu „Lăudat să fie domnul Isus Cristos”. După ce intra în sală, excelenţia sa îşi întindea paşii către catedra învăţătorului, discuta câteva cuvinte cu învăţătorul şi, după o bucată de timp, îşi lua jentuca şi-i făcea semn învăţătorului că e vremea să plece. La prima bancă, se oprea şi-l întreba care copil e bun la învăţătură. Invăţătorul zicea: Petru, Pavele, Nicolae… să se ridice sus. Maniu întindea copilului pachetul cu bomboane şi acesta le primea ruşinos, apoi videa că celălalt copil care era lângă el cu şezutul, pleacă supărat capul că el nu primeşte, și îl mângâia pe cap şi-i zicea: dă-ţi interesul la învăţătură copile, că data viitoare şi dumitale îţi dau bomboane.”
Apoi badea Oros continua povestea, ruptă din vremurile de odinioară, când alerga copil pe uliţele satului: „ …părintele de atunci, Man Simion, m-o văzut căci cunosc un pic Tatăl nostru şi Născătoare, şi m-o învăţat şi Crezu şi Psalmu şi m-o îndrăjit, venea zilnic la învăţător şi mă cerea să mă duc la liturjia ce se ţinea în Dealu Ţarinii, la Grădina Băştinaşă a lui Iuliu Maniu. După liturjie, sora franciscană ( n.r. sora lui Iuliu Maniu- Cecilia) întreba a cui e acest copil, care a venit. E a lui lele Ana care face parte din Reuniunea Marianelor, zicea părintele. Îmi dădea atunci câte o prescură pe care o servea în potir. Eu luam prescura, şi la şcoală o împărţeam cu colegii din stânga şi din dreapta mea. Mi-era tare dragă prescura, pentru că avea coaja subţire ca foaia de pom… aşa am prins drag despre cantele religioase”.

Dumnezeu te odihnească în pace, Bade Oros!