Alexandra Bulata e una din sutele de mii de persoane atacate de Covid19. E româncă și e stabilită de peste 10 ani în Londra. Acolo a prins-o virusul, la o săptămână de când lucra de acasă. Ceea ce a debutat cu dureri de cap și în tot corpul s-a înrăutățit de la o zi la alta, cu febră, dizenterie și o tuse care îi zdruncina toate organele interne. Medicii i-au pus diagnosticul la telefon și, întrucât încă putea respira – deși greu – au decis că nu e caz de internare. Alexandra a continuat să tușească și să lupte cu Covid19 acasă. Dar într-o seară, starea i s-a înrăutățit până acolo încât s-a gândit că nu va mai apuca dimineața. Și ar fi vrut să-i reamintească prietenului ei, într-un mesaj scris pe o bucată de hârtie, că vrea să fie incinerată, nu înhumată, iar economiile ei să le trimită surorii și nepoților, în Italia.

– Când ai început exact să simți că nu-i în ordine în ceea ce privește starea ta de sănătate?

– Am început să am simptome pe 27 Martie, era o zi de vineri. Îmi amintesc exact pentru că venea weekendul și am zis că numai bine îmi revin în cele două zile libere,  că am timp să mă odihnesc, eu find sigură că e vorba de o răceală obișnuită.

– Ce simptome ai avut?

– Simptomele au apărut pe rând. A început să mă doară corpul și capul, sufficient cât să nu mă pot concentra la sarcinile de serviciu în vinerea respectivă. Seara am început să am febră, iar durerile în tot corpul s-au accentuat. Sâmbătă dimineața m-am trezit fără gust și fără miros, deloc, nimic. Atunci au apărut și poblemele cu stomacul și dizenteria. Am mai pățit așa când am fost răcită, dar atunci aveam nasul înfundat sau ceva de genul. Acum puteam să respir normal, dar nu mai simțeam niciun fel de miros. Febra a continuat și în zilele următoare, la fel și durerile în corp, dar a început să mă doară și gâtul. Dizenteria a continuat. Când m-a lăsat febra un pic – cam miercurea următoare – m-a luat tusea, dar rau. O tuse seacă, enervanta și atât de puternică încât  simțeam cum mi se zdruncină toate organele interne. Mă dureau plămânii și zona din spate unde sunt plămânii, extraordinar de rau. Am început să respir tot mai greu și atunci m-am panicat și am sunat la spital. Ciudat este că, în acea miercuri când m-a lăsat febra un pic, chiar m-am ridicat din pat și am reușit să fac ceva de mâncare. Însă apoi  seara au început tusea și febra din nou, deși febra nu la fel de tare ca înainte.

– Care e procedura în Marea Britanie pentru persoanele care au simptome ce sunt compatibile cu corona?

– Trebuie să stai în casa șapte zile dacă locuiești singur și 14 zile dacă locuiești și cu alte persoane. Eu am stat 14 zile, locuiesc cu prietenul meu. Nu te internează decit dacă nu poți respira singur. Medicii din UK zic că îți dai seama că ai probleme mari și că trebuie să chemi ambulanța daca nu poți rosti o propoziție până la final, adică îți pierzi suflul chiar și zicând doar o singură propoziție. Când am sunat la medic, puteam să vorbesc și au zis că nu trimit ambulanța întrucât ei cred că nu e cazul și că încă respir ok. Mi-a spus să sun din nou dacă starea mi se înrăutățește.

– Care a fost primul gând sau prima reacție când medicul ți-a spus că suspectează corona ca diagnostic?

– Sincer, nu am fost foarte surprinsă. Eu locuiesc în Londra și trebuie să schimb trei trenuri ca să ajung la muncă. Când au început simptomele, lucram de acasa numai de o săptămână. Plus că prietenul meu a lucrat până când eu am început să am simptome, deci e posibil să fi adus el virusul. Foarte ciudat este că el nu o avut niciun simptom. Sint convinsă, însă, că și el a avut virusul, locuind împreună în același apartament, ori l-a adus el, ori l-a luat de la mine, însă nu s-a simțit nicio clipă rău, n-a avut niciun simptom. A fost asimptomatic.

– Ce tratament / indicații ai primit?

– Aici medicii zic să iei paracetamol și să bei multe lichide, deci ca în cazul unei răceli obișnuite.

– Cum s-a procedat în cazul tău în ceea ce privește testarea ta ca pacient suspect de corona?

– Evident, nu ai voie să mergi la spital dacă suspectezi că ai simptmele de Covid19. Din acest motiv și eu am sunat și le-am zis ce simptome am. Au confirmat că e Covid19 și mi-au dat și un link să îmi fac un test online. Raspunsul testului online a fost la fel, a confirmat că am contractat Corona. 

– Cum a evoluat boala și starea ta, în zilele următoare, dat fiind că ești un pacient tânăr?

– Am fost foarte rău cam zece zile. Nu m-am putut ridica din pat, am avut febră spre 39. Mă durea tot corpul și tușeam extrem de mult. Nu puteam să mănânc, deși oricum nu conta asta, întrucât nu simțeam gust deloc. Apropo, azi este 15 aprilie și eu tot n-am simțul gustului si al mirosului, dar absolut deloc.

– În ce măsură ai probleme de sănătate adiacente?

– Când aveam vreo 24 de ani am fost diagnosticată cu astm bronșic și am și probleme cu inima. Norocul meu este că nu am fumat niciodată și sunt destul de sănătoasă în rest.

– Care a fost partea cea mai dificilă, în zilele când boala a fost la apogeu?

– Cel mai nasol a fost când am ajuns să nu mă mai pot ridica din pat, nu puteam să merg nici la baie singură. Și tusea, tusea a fost îngrozitoare. Mă durea absolut tot înauntru când tușeam. În plus, este groaznic să nu simți gustul mâncării. Stiu că sună ciudat, nu e ceva ce se întâmplă prea des sau de obicei nu ține mult, dar este înfiorător să mănânci și să nu simți nimic. Am putut să mănânc o lămâie ca pe un măr, nu am simțit nimic.

– Ce gânduri te-au încercat în acele momente?

– Am avut o seară când febra a tot urcat, iar corpul mă durea tot extrem de tare, de parcă fusesem bătută cu o bâtă. Tușeam mult și respiram tot mai greu. Aerul intra pe nas, dar parcă nu ajungea sufficient în plămâni. Prietenul meu adormise. Am reușit cu greu să mă târăsc la baie. Acolo am început să plâng. Îmi era teribil de rău, dar nu vroiam să îl trezesc pe Clive, prietenul meu, și să îl speriu. Efectiv nu știam ce să-i zic. Mă simțeam foarte rău, a fost singura dată când am crezut că o să mor. Mi-a fost cumplit de rau. Nu mi-a  fost așa rău niciodată. Atunci m-am gândit să îi scriu lui Clive PIN-ul de la cardul meu bancar pe o hârtie, în caz că nu mă mai trezesc, și să îl rog să trimită economiile mele surorii mele în Italia, să îi folosească pentru copii. Și mai vroiam să-i reamintesc lui Clive că vreau să fiu incinerată, nu îngropată. Chiar m-am speriat foarte tare în seara aia! Acum mă simt mai bine, mult mai bine.

– Sora ta trăiește cu familia în Italia de peste 10 ani. Care e situația acolo, în prezent?

– Ei au noroc că locuiesc în Sardinia și autoritățile au închis insula. Fizic sunt ok, dar le este greu emoțional. Ecaterina, sora mea, mi-a zis că nu se mai uita la TV ca să nu mai vadă câți oameni au mai murit. O sun în fiecare zi și are momente când plânge rău și zice că îi e frică pentru copiii ei, are doi băieți.

– Ce sfat ai da celor care încă privesc virusul Corona ca pe o poveste de adormit copiii?

– Chiar mă bucur că m-ai întrebat asta. Am o prietenă în Germania care mi-a spus că nu crede că virusul asta există. Motivul pentru care ea susținea asta – îmi explica – este că nu cunoștea pe nimeni care să fi avut virusul! Nu mi-a venit să cred când am auzit! I-am zis că sunt multe lucruri pe care nu le vedem, dar asta nu înseamnă  că nu există. Toate religille din lume au la bază exact asta ca principiu: crede și nu cerceta. Iar ea chiar e o persoană religioasă! Cu siguranță virusul există și nu cred că merită riscul de a-l lua doar crezând că e o conspirație și că, poate, toate guvernele din lume mint! Cu siguranță Covid19 există și am prieteni care au rude ce nu au fost la fel de norocoase ca mine, pierzând din păcate bătălia cu acest inamic invizibil.