Evenimentul se va desfăşura în data de 29 mai, într- un cadru comemorativ, la Şimleu Silvaniei, cu participarea mai multor supravieţuitori ai holocaustului, profesori, cercetători, studenţi, elevi, urmaşi ai supravieţuitorilor, persoane publice şi toţi cei care vor fi interesaţi. Activităţile vor cuprinde materiale cultural evocative, care vor aminti celor prezenţi suferinţele comunităţilor evreieşti din Transilvania de Nord în timpul deportărilor către lagărele de concentrare naziste. Astfel, programul va începe la ora 10:00, cu o rugăciune la sinagogă, dedicată celor morţi, după care, la ora 12:00, se va ţine un Kaddish în ghetoul Cehei. Firul acţiunilor va fi continuat cu dezvelirea plăcii comemorative în memoria celor 7.851 de evrei deportaţi din ghetoul Cehei Şimleu Silvaniei în lagărele naziste.
Marşul vieţii şi interviu cu un supravieţuitor al Holocaustului
Cu această ocazie, la ora 12:40, va fi organizat Marşul vieţii, cu plecare din Ghetoul Cehei către centrul oraşului Şimleu Silvaniei. Activităţile vor fi reluate la 13:30, la sinagogă, unde va avea loc un simpozion cu tema: 70 de ani de la deportările evreieşti din Transilvania de Nord, ceremonia de rededicare a sulurilor Torei, un program comemorativ şi un interviu cu un supravieţuitor al Holocaustului. În încheiere va avea loc un recital de poezii Elly Berkovits Gross, în prezentarea elevilor implicaţi în proiectul de înfrăţire dintre Colegiul Naţional Simion Bărnuţiu Şimleul Silvaniei şi Liceul Brener, Petach Tikva- Israel. Evenimentul este organizat de Muzeul Holocaustului din Transilvania de Nord, în parteneriat cu Primăria Şimleu Silvaniei, Universitatea Babes- Bolyai, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Institutul pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel, Jewish Arhitectural Heritage Foundation, New York, Comunitatea Evreilor din Sălaj, Ministerul Transporturilor, Elly Berkovits Gross.
niciun comentariu